Ștefan cel Mare și Sfânt este considerat a fi unul dintre cei mai mari conducători pe care i-a avut Moldova. Acesta este prezentat în cărțile de istorie ca fiind un adevărat strateg și un conducător care a dat multe bătăi de cap otomanilor. Ștefan cel Mare a domnit timp de 47 de ani, având cea mai lungă domnie din epoca medievală din Țările Române. Totuși, care este adevărul, de câte ori s-a luptat Ștefan cel Mare cu turcii și de câte ori a fost învins?
În cei 47 de ani de domnie, Ştefan cel Mare a purtat 42 de războaie, aproape un război pe an și a fost învins de cinci ori. Patru din cele cinci înfrângeri au avut loc în fața turcilor și una în fața muntenilor conduși de Vlad Țepeș. Deși domniile lui Vlad Țepeș și ale lui Ștefan cel Mare s-au intersectat doar pe o perioadă de șase ani, aceștia au fost dușmani de moarte.
Pe data de 22 septembrie 1462, oastea lui Ștefan cel Mare a fost învinsă în timpul asediului de la cetatea Chiliei, lupta fiind purtată împotriva muntenilor şi a lui Vlad Ţepeş, vărul său. În luna iulie a anului 1476, Ștefan cel Mare este înfrânt în lupta cu turcii de la Războieni-Pârâul Alb.
Cât de înalt era Ștefan cel Mare?
Pe data de 15 iulie 1484, Ștefan cel Mare și ai săi pierd cetatea Chiliei în lupta cu turcii. Pe 9 august 1484, domnitorul Moldovei pierde, tot în faţa turcilor, şi Cetatea Albă. O nouă înfrângere în faţa turcilor a suferit-o pe 16 noiembrie 1485, când a încercat în zadar să recucerească Chilia. După această ultimă bătălie, Ștefan cel Mare a oprit conflictul cu otomanii.
Ştefan cel Mare este cel care a luptat împotriva tuturor vecinilor săi, fie că este vorba de Imperiul Otoman, Ungaria, Polonia ori de Ţara Românească. Opinia conform căreia acesta doar și-a apărat granițele este o utopie.
În cronica lui Grigore Ureche „Letopisețul țării Moldovei” se specifică faptul că Ștefan cel Mare a inițiat campanii în ţările vecine, atât din considerente strategice, dar şi mânat de energia sa războinice. Iată un exemplu: „scrie letopiseţul cel moldovenescu că fiindu Ştefan vodă om războinic şi de-a pururea trăgându-l inima spre vărsare de sânge, nu peste vreme multă, ce în al cincilea an, să sculă den domniia sa, în anii 6969(1461), rădicându-să cu toată puterea sa şi s-au dus la Ardeal, de au prădatu Ţara Săcuiască”.
Foto: Lucian Iancu
