Curiozități despre Biblie. Care este ultimul cuvânt din Biblie?

21.04.2022
Curiozități despre Biblie. Care este ultimul cuvânt din Biblie?

Biblia reprezintă Cartea Sfântă pentru creștinii din întreaga lume. Aceasta face referire la scripturile sacre din iudaism și creștinism. Trebuie precizat că pentru evreii există doar Biblia ebraică, în timp ce pentru adepții creștinismului Biblia constă din Vechiul Testament (o versiune a Bibliei ebraice) împreună cu Noul Testament.

Așadar, Biblia reprezintă o culegere de texte vechi în numele cărora s-au purtat războaie, s-au încheiat alianțe și au fost create diferite mișcări religioase. În rândurile de mai jos, redactorii shtiu.ro vă vor prezenta câteva lucruri mai puțin știute despre Cartea Cărților.

Curiozități despre Biblie

1. Biblia este cea mai cumpărată carte din lume, în fiecare an sunt vândute peste 100 de milioane de copii.

2. Termenul „biblie” provine de la cuvântul grecesc „biblia”, care înseamnă „sulurile” sau „cărțile”. Cuvântul derivă din numele orașului Byblos, care era principalul furnizor de hârtie al lumii antice.

3. De-a lungul timpului, Cartea Sfântă a fost tradusă în totalitate în 532 de limbi, iar parțial în 2.883 de limbi.

4. Cartea este formată din operele mai multor autori, printre care se numără ciobani, regi, fermieri, preoți, poeți, scribi și pescari. Totodată, aici se găsesc și poveștile unor trădători, escroci, adulteri, criminali și contabili.

5. Cel mai scurt citat din Biblie se găsește în Ioan 11:35: „Isus plângea.”

6. De cealaltă parte, cel mai lung cuvânt este „Maherșalalhașbaz” (Isaia 8:3).

7. Potrivit datelor istorice a fost nevoie de peste 1.000 de ani pentru ca Vechiul Testament să fie scris, în timp ce Noul Testament a fost realizat în 50 – 75 de ani.

8. Trebuie precizat că nu există exemplare originale ale scrierilor din Biblie.

9. Biblia influențează trei religii în lume: creștinismul, iudaismul și islamismul.

10. John Wycliffe a realizat prima traducere integrală în engleză a Bibliei din latină. După ce a murit, Biserica Catolică i-a exhumat cadavrul și l-a ars, drept pedeapsă, fiindcă a tradus Cartea Sfântă.

11. Biblia a fost tradusă prima dată complet în limba română, în anul 1688, de către Radu Greceanu și Șerban Greceanu, cu ajutorul lui Șerban Cantacuzino și Constantin Brâncoveanu.

12. Nu multă lume știe însă numele lui Adam provine din cuvântul ebraic „a da ma”, care înseamnă „pământul”.

13. În Biblia de la Geneva au fost folosite pentru prima dată versete numerotate. Totodată, această variantă este cea pe care a folosit-o Shakespeare și pe care unul dintre pelerini a dus-o în America, în 1620.

14. Statisticile spun că Biblia este cea mai furată carte din lume, iar cele mai multe copii sunt fabricate, surprinzător, în China.

15. Musulmanii consideră că Biblia a fost revelată de Dumnezeu, însă oamenii s-au abătut de la cuvântul sfânt, iar Coranul este corecția potrivită.

16. Acțiunea din Biblie are loc pe trei continente: Asia, Africa și Europa.

17. Numele de „Hristos” provine din grecescul „khristos”, care se traduce prin „cel uns”.

18. Biblia Gutenberg a fost prima carte tipărită cu ajutorul tiparului mobil cu litere de metal.

19. Cea mai mică biblie din lume încape pe vârful unui stilou, în timp ce cea mai mare variantă cântărește 496 de kilograme. Aceasta din urmă are înălțimea de 1.10 metri și, când este deschisă, are lățimea de 2.48 metri.

20. Sintagma „Amin” este ultimul cuvânt din Biblie.

Foto: Wikipedia.org

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Cât valorează, de fapt, Groenlanda? La ce preț ar vrea să cumpere insula Trump?
Cât valorează, de fapt, Groenlanda? La ce preț ar vrea să cumpere insula Trump?
La prima vedere, Groenlanda pare un uriaș pustiu alb: gheață, vânt, puțini locuitori și puține orașe. Și totuși, în 2026, această insulă uriașă din Arctica este una dintre cele mai... citește tot
Cum să alegi un cazino online de încredere
Cum să alegi un cazino online de încredere
Alegerea unui casino online Romania potrivit poate părea complicată, mai ales pentru jucătorii la început de drum. Ofertele sunt numeroase, iar fiecare platformă promite experiențe de neuitat... citește tot
Care este ultimul teritoriu anexat de SUA? Urmează Groenlanda?
Care este ultimul teritoriu anexat de SUA? Urmează Groenlanda?
Expansiunea teritorială a Statelor Unite a fost un proces îndelungat, desfășurat mai ales în secolele al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. De la achiziții continentale precum... citește tot