Muzica de mahala sau muzica lăutărească a fost muzica ce era ascultată în majoritatea restaurantelor de la periferia Bucureștiului la sfârșitul secolului al XIX-lea, începutul secolului al XX-lea.
Practic, muzica lăutărească a făcut mai mereu parte din identitatea românească, dovadă fiind faptul că ea este ascultată și în zilele noastre la evenimentele importante precum nunți, botezuri sau diverse aniversări. Istoria acestui gen muzical este strâns legată de istoria țiganilor din România, care descopereau secretele muzicii de mahala și a instrumentelor muzicale de la cele mai fragede vârste.
Interesant este faptul că toți lăutarii aveau un repertoriu personal de zeci și chiar sute de melodii pe care le învățau după ureche cum se spune, fără a studia pe note așa cum se procedează la școlile de muzică. Această adevărată Biblie a lăutarilor a fost în permanență îmbogățită atât din punct de vedere instrumental, cât și liric, mai ales după Primul Război Mondial (1914-1918) atunci când au început să apară primii compozitori.
Repertoriul a fost transmis din generație în generație, fiind cheia succesului fiecărui lăutar. Mai mult decât atât, se spunea că acel lăutar care cunoștea cele mai multe melodii era și cel mai valoros.
Datorită felului în care lăutarii cântau, precum și a evoluției acestui gen muzical, în perioada interbelică, muzica de mahala a pătruns în sfera artiştilor de renume, care au ajuns să fie premiați la cele mai importante concursuri internaţionale.
Muzica oferită de lăutarii acelor vremuri, considerați a fi primii maneliști ai României, răsuna în birturi și cârciumi de la marginea Capitalei precum Hanul Roşu din Căldărari, Birtul lui Toboc, Birtul lui Ghiţă Berbecul sau Birtul lui Costică Marinescu-Purcel.
Printre intelectualii și artiștii care își făceau veacul în aceste locuri se numărau și venerabili scriitori ca B. P. Hașdeu, Alexandru Vlahuță și Ion Luca Caragiale, potrivit adevărul.ro.
Acesta din urmă era printre clienții de vază ai unui restaurant renumit din acea vreme pe care Iordache N. Ionescu îl deținea pe strada Covaci nr. 3. Aici cântau mari lăutari precum Sava Pădureanu, Barbu Ciolac, Lică Ştefănescu, Nicu Buică sau naistul Angheluș Dinicu, nimeni altul decât autorul faimoasei piese „Ciocârlia” și bunicul violonistului și compozitorului Grigoraș Dinicu.
