Cum iese din ou un pui de cobră?

17.08.2022
Cum iese din ou un pui de cobră?

Cobra este numele dat unui grup de șerpi veninoși. Cobrele fac parte din familia „Elapidae” și reprezintă un pericol pentru aproape orice viețuitoare din lume, inclusiv pentru om. Denumirea lor vine din limba portugheză „cobra de capelo”, care înseamnă „șarpe cu capișon”, deoarece gâtul acestora se mărește precum un capișon în momentul atacului.

Iată câte genuri de cobre sunt în lume:

Cobrele se găsesc din sudul Africii până pe insulele din Asia de Sud-Est. Indiferent de specie cobra este un șarpe foarte veninos, care își ia poziția de atac imediat ce simte pericolul. Colții scurti din partea din față a gurii au un șanț închis, care eliberează veninul. Trebuie precizat că veninul de cobră conține, în general, neurotoxine care sunt active împotriva sistemului nervos al prăzii.

La anumite specii, unde cantitatea de venin este mai mare, mușcătura poate fi mortală dacă nu este administrat imediat un antidot. De aceea, în Asia de Sud și de Sud-Est au loc mii de deces în fiecare an ca urmare a mușcăturii de cobră, notează cei de la britannica.com. Specialiștii în herpetologie au explicat că există cobre care nu mușcă, ci scuipă veninul către pradă. Veninul este îndreptat cu precizie spre ochii victimei la distanțe mai mari de doi metri și poate provoca orbire temporară, sau chiar permanentă, dacă nu este spălat imediat.

Care este cea mai veninoasă cobră?

Dintre toate speciile de cobre cea mai veninoasă este cobra regală (Ophiophagus hannah). Găsită predominant în pădurile din India, prin Asia de Sud-Est, până în Filipine și Indonezia, aceasta are o statură impresionantă, având o lungime maximă de 5,6 metri. Cobrele regale păzesc un cuib de 20 până la 40 de ouă, care sunt depuse într-o movilă de frunze adunate de femelă. Orice viețuitoare care se apropie de locul unde sunt depuse ouăle va fi atacată mortal.

Trebuie precizat că nu toate cobrele se înmulțesc prin ouă, iar altele dau naștere efectivă la pui. Redactorii shtiu.ro vă prezintă mai jos un filmuleț cu nașterea puilor de cobră din ouă. Fenomenul este unul spectaculos și arată cum vine pe lume unul dintre cei mai veninoși șerpi de pe planetă.

Foto: Pexels.com

Distribuie acest articol:
Tags:
Cele mai noi articole
Ce obsesie perversă și bolnavă avea Elena Ceaușescu? Îi plăcea să se uite la…
Ce obsesie perversă și bolnavă avea Elena Ceaușescu? Îi plăcea să se uite la…
Toată lumea a auzit de Elena Ceaușescu și răutatea de care dădea dovadă. Elena Ceaușescu a fost timp de zeci de ani, una dintre cele mai importante și mai influente femei din România... citește tot
Care este singura insulă din lume unde locuiesc numai oile? Oamenii vin rar acolo, întrucât accesul este dificil!
Care este singura insulă din lume unde locuiesc numai oile? Oamenii vin rar acolo, întrucât accesul este dificil!
Lítla Dímun este cea mai mică dintre cele 18 insule ale arhipelagului Feroe. Aici trăiesc doar câțiva ciobani și sute de oi, într-o armonie perfectă. Accesul turiștilor este extrem de... citește tot
De ce Europa nu poate fi considerat un continent?
De ce Europa nu poate fi considerat un continent?
Prima regiune a lumii care a fost colonizată este Europa. Cea mai timpurie prezență umană în Europa datează de acum aproximativ 1,8 milioane de ani, iar continentul are o istorie lungă de... citește tot