Lítla Dímun este cea mai mică dintre cele 18 insule ale arhipelagului Feroe. Aici trăiesc doar câțiva ciobani și sute de oi, într-o armonie perfectă. Accesul turiștilor este extrem de dificil.
În Lítla Dímun, o insulă cu o suprafață de aproximativ un kilometru pătrat nu poți vedea decât oițe și câțiva ciobani. Insula este vizibilă din satele Hvalba și Sandvík. Partea de jos a insulei este o stâncă destul de abruptă, iar altitudinea maximă de pe insulă este de 414 metri.
Insula este locuită doar de oi din specia Feroe și păsări marine. Se spune că aceste oi produc unele dintre cele mai bune carne de oaie din lume, o adevărată delicatesă. În partea de nord a insulei există un țarc pentru oi.
Până la jumătatea secolului al XIX-lea, Lítla Dímun a fost complet dominat de animale sălbatice, dar în prezent insula a devenit casa oilor domestice. În prezent, în fiecare toamnă, fermierii merg cu bărcile de lemn în zonă pentru a aduna oile și a le aduce acasă.
Ajungerea la mal este dificilă și poate fi efectuată numai pe vreme perfectă. Stâncile pot fi urcate cu ajutorul unor frânghii montate de proprietarii oilor.
Într-o imagine care circulă pe Internet se poate vedea cum aproximativ 40 de oameni urcă apoi pe insula stâncoasă, unde formează apoi un lanț de-a lungul insulei, împingând cele aproximativ 200 de oi în țarc. Ulterior, picioarele oilor sunt apoi legate între ele și oile sunt coborâte pe stâncă în bărci cu ajutorul unei plase. O barcă poate găzdui aproximativ 15 oi, astfel că este nevoie de câteva drumuri până ca oile să ajungă… „acasă”.
Rar se aventurează turiști în acest loc parcă uitat de lume.
În jurul existenței oilor s-au creat numeroase stereotipuri și aproape tot ce știm despre ele este greșit. În zilele noastre, a spune cuiva că „este o oaie” înseamnă a fi cineva fără minte, prost, incult, însă adevărul este că ele sunt mult mai inteligente decât ne putem imagina.
Mitul care circulă în jurul ovinelor este că acestea sunt niște creaturi stupide, fără apărare și inofensive, care umblă pe dealuri fără să aibă vreun scop, ele fiind bune doar pentru două lucruri: pentru a fi mâncate și pentru a produce lână. Realitatea este că acestea sunt de fapt surprinzător de inteligente, cu abilități impresionante de memorie și recunoaștere. Ele își construiesc relații de prietenie, se luptă unul pentru celălalt și se simt triste când semenii lor sunt trimiși la sacrificare.
O altă abilitate a oilor este aceea de a se trata singure atunci când suferă de anumite boli. Pentru acest lucru ele mănâncă anumite plante care le pot vindeca. Oile femele sunt mame foarte grijulii și formează legături profunde cu mieii lor care îi pot recunoaște după chemarea lor (behăit) când se îndepărtează prea mult de turmă.
