Cum este corect: „ultimele” sau „ultimile”? Care este explicația?

21.04.2021
Cum este corect: „ultimele” sau „ultimile”? Care este explicația?

În ultima vreme am auzit sau am citit tot mai multe greșeli gramaticale. Dacă în vorbirea curentă poate nu deranjează atât de mult, ei bine, în scriere astfel de greșeli nu se poate să nu sară în ochi.

Una dintre aceste greșeli din ce în ce mai des folosite este ultimile în loc de ultimele, iar una dintre explicații ar fi că această greșeală ar proveni dinspre zona Moldovei, acolo unde există tendința înlocuirii literei „e” cu litera „i”.

O altă explicație ar fi că formele nearticulate – ultimi la masculin și ultime la feminin – nu sunt folosite atât de des, însă aceeași situație este întâlnită și în cazul cuvântului primele, doar că acesta nu este folosit în mod greșit niciodată.

Cum este corect: „ultimele” sau „ultimile”?

Revenind, trebuie spus că forma ultimile este greșită deoarece adjectivul ultim are patru forme flexionare, în funcţie de număr şi de gen, după cum urmează: ultim, ultimă, ultimi, ultime. Așadar, la genul feminin plural, forma corectă este ultimă – ultime – ultimele. Doar la genul masculin plural se adaugă litera „i”, astfel că forma corectă în acest caz este ultim – ultimi – ultimii.

Potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române, ultim (din lat. ultimus, it. ultimo) este un adjectiv variabil, prin urmare îşi schimbă forma după gen şi număr, acordându-se cu substantivul pe care îl însoţeşte: ultim (masculin, singular), ultima (feminin, singular), ultimi (masculin, plural), ultime (feminin, plural). Dacă adjectivul este antepus substantivului pe care îl determina, acesta primeşte şi articol hotărât/nehotărât.

Spre exemplu, corect se va spune ultimele știri, ultimele călătorii, ultimele victorii, ultimele puteri, ultimele zile, ultimele rânduri, ultimele sondaje, etc. deoarece adjectivul trebuie să aibă forma corespunzătoare, adică cea de feminin, plural.

Așadar, este incorect spus ultimile știri, ultimile călătorii, ultimile victorii, ultimile puteri, ultimile zile, ultimile rânduri, ultimile sondaje, etc. deoarece substantivele enumerate anterior sunt de genul feminin (primele cinci) și genul neutru (ultimele două), iar desinența „i” se folosește doar pentru genul masculin plural.

Foto: Pexels.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
De ce este nevoie de autostrăzi în caz de război? Ce rol va avea autostrada A7 de la București la Iași?
De ce este nevoie de autostrăzi în caz de război? Ce rol va avea autostrada A7 de la București la Iași?
România va avea prima autostradă construită cu bani din Programul SAFE, după ce a fost semnat contractul pentru tronsonul Târgu Neamț – Târgu Frumos al Autostrăzii Unirii A8. Lotul are o... citește tot
Ce vizionar! Ce român a anticipat existența unei Uniuni Europene cu mulți ani înainte ca ea să se înfăptuiască?
Ce vizionar! Ce român a anticipat existența unei Uniuni Europene cu mulți ani înainte ca ea să se înfăptuiască?
Când ne gândim la părinții fondatori ai Uniunii Europene, numele care ne vin cel mai des în minte sunt Robert Schuman, Jean Monnet sau Konrad Adenauer. Cu toate acestea, în perioada... citește tot
5 trucuri prin care poți să economisești bani buni într-o zi de plajă
5 trucuri prin care poți să economisești bani buni într-o zi de plajă
O ieșire la mare ar trebui să însemne relaxare, soare și valuri, dar adesea se transformă într-o cheltuială substanțială din cauza prețurilor ridicate din stațiuni. De la șezlonguri... citește tot