Unul dintre produsele care „a invadat” Internetul este faimoasa ciocolată Dubai. Un desert diferit, o ciocolată „altfel” care se adresează unui segment anume din populație. Ce este... citește tot
Majoritatea lingviştilor apreciază că adjectivele exprimă însuşiri (calitative, cantitative, generale sau particulare), caracteristici, proprietăţi ale obiectelor și se acordă cu substantivul. În timp, s-a încercat să se revizuiască definiţia clasică a acestei clase de cuvinte, afirmându-se că adjectivul nu exprimă însuşiri, ci atribuie însuşiri obiectelor.
Ideea atribuirii este nuanţată de Noua Gramatică a limbii române prin definiţia dată adjectivului: „clasa cuvintelor flexibile subordonate substantivului, acordându-se cu acesta şi limitându-i extensiunea prin atribuirea unei informaţii specifice”, conform diacronia.ro.
Adjectivul poate avea calitatea de predicat vag / nedeterminat:
– asocierea obligatorie a adjectivului cu un substantiv: clădire înaltă (fiind termen adjunct, adjectivul este considerat „satelit” sau „anexă” a substantivului);
– dezambiguizarea contextuală a adjectivului prin substantiv: persoană înaltă /
construcţie înaltă / şcoală înaltă / voce înaltă / notă înaltă / frunte înaltă / înaltă tensiune
Adjectivul poate avea calitatea de predicat linear / gradabil:
– utilizarea adjectivului în construcţii comparativ-graduale: mai (puţin) înalt, cel mai
(puţin) înalt, foarte înalt, extraordinar de înalt, tot mai înalt etc.
Conceptul de predicat apare aici cu sensul logico-semantic, nu sintactic.
Adjectivul are capacitatea de a se declina – exprimarea categoriilor gramaticale specifice substantivului (gen, număr, caz) prin mărci formale identice la substantiv şi la adjectiv: fată iubită / fete iubite / unei (unor) fete iubite / fată iubită! / fete iubite!
Dacă în situaţia substantivelor genul şi numărul reflectă aspecte ale realităţii obiective (opoziţia naturală de sex sau analogia, distincţiile: animat / inanimat, un exemplar / mai multe exemplare), opoziţiile formale de gen, număr şi caz la adjectiv apar ca urmare a manifestării relaţiei de dependenţă a adjectivului faţă de regentul său.
Manifestând această relaţie, adjectivul se supune, prin acord, regulilor de declinare a cuvântului pe care îl determină, prezentând flexiune sintetică, analitică sau mixtă.
În absenţa substantivului, adjectivul are capacitatea de a-şi alătura prepoziţia (în cadrul unor structuri reduse): O cunosc de mică.; Râde de bucuroasă.; De isteaţă, este isteaţă. Aici, prepoziţia are rol relaţional, fiind „mijloc al subordonării adjectivului faţă de verb”.
