Cum au sfârșit tragic în decursul unui singur an cei doi copii ai lui Alexandru Ioan Cuza?

Claudiu Petrișor
20.07.2020
Cum au sfârșit tragic în decursul unui singur an cei doi copii ai lui Alexandru Ioan Cuza?

Alexandru Ioan Cuza (1820-1873) a fost primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România. Prin alegerea sa ca domn al Moldovei, la 5 ianuarie 1859, și al Țării Românești, la 24 ianuarie 1859, a fost înfăptuită Unirea celor două principate. În ciuda faptului că a dus o viață dezordonată presărată cu amantlâcuri și jocuri de noroc, domnitorul s-a bucurat de o popularitate imensă în rândul românilor.

Alexandru Ioan Cuza a rămas în memoria românilor ca fiind domnitorul care aducea dreptatea oamenilor simpli și care străbatea drumurile țării, îmbrăcat obișnuit, pentru a nu fi recunoscut de nimeni. Puțini sunt cei care știu că domnitorul a avut doi băieți care au avut destine tragice.

Alexandru Ioan Cuza nu a avut copii cu soţia sa, Elena Cuza, dar a avut doi fii cu amanta Maria Obrenovici, pe Alexandru şi Dimitrie. Elena Cuza a acceptat cu demnitate să îi înfieze pe cei doi băieți şi s-a ocupat ulterior de educaţia lor ca și cum ar fi fost proprii copii.

Cuza, doi copii, două destine tragice

Dimitrie Cuza era un copil foarte promițător.  Acesta a urmat studiile în Paris, capitala Franței și la finalizarea qcestora s-a întors și s-a stabilit la Palatul Ruginoasa, alături de Elena Cuza şi fratele lui, Alexandru. Se spune că Dimitrie Cuza s-a îndrăgostit de una dintre slujnicele de la palat și cei doi trăiau o poveste de dragoste interzisă. Când relația a fost descoperită de Elena Cuza, slujnica a fost alungată din palat. De supărare, Dimitrie a ales să-și pună capăt zilelor. În anul 1888, tânărul a fost găsit împuşcat în cap în camera sa din Palatul Ruginoasa.

Alexandru Cuza, fiul cel mare al domnitorului, s-a căsătorit cu Maria Moruzzi. Din păcate, acesta nu a apucat să se bucure de familia nou întemeiată întrucât a murit în anul 1889 din pricina unei boli la inimă. Băiatul a suferit un infarct chiar când se afla în luna de miere, în Spania, la Madrid. Avea numai 23 de ani.

Atât Dimitrie Cuza cât și Alexandru Cuza au fost îngropați la Biserica Domnească de la Palatul Ruginoasa, alături de Alexandru Ioan Cuza, tatăl lor. Ulterior, după cel de-Al Doilea Război Mondial, osemintele lui Alexandru Ioan Cuza au fost mutate la Biserica Trei Ierarhi din Iași.

 

 

Tags:
loading...
Inchide