Cum au distrus rușii Chișinăul în anul 1940?

01.06.2022
Cum au distrus rușii Chișinăul în anul 1940?

Al Doilea Război Mondial a început pe data de 1 septembrie 1939, când Germania a invadat Polonia. România și-a declarat neutralitatea inițial, însă a primit pe teritoriul ei foarte mulți cetățeni polonezi, care, ulterior, au plecat către statele vestice mai dezvoltate. Pe data de 23 august 1939 se încheie celebrul Pact Molotov-Ribbentrop, prin care Europa a fost împărțită în sfere de influențe rusești și germane.

Ca atare, la sfârșitul lunii iunie 1940, Armata Roșie, în acord cu cea nazistă, a invadat și ocupat Basarabia, Nordul Bucovinei și ținutul Herței. Trebuie precizat că ultimele două teritorii nu făceau parte din acordul încheiat, însă rușii nu au ținut cont de acest aspect.

Propaganda rusă a făcut ravagii

Autoritățile sovietice au susținut că motivul ocupării a fost determinat de nevoia „reunirii poporului moldovenesc într-un stat sovietic unic”. Înainte să ocupe teritoriile, rușii au trimis un ultimatum liderilor politici de la București, pe data de 26 iunie 1940, prin care li se cerea să cedeze de bună voie zonele ocupate de români.

După doar două zile, autoritățile noastre au început să evacueze cetățenii români de pe cele două teritorii, de frica unui eventual conflict armat. La data de 28 iunie 1940, Armata Sovietică a pus stăpânire pe Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herței.

Potrivit datelor istorice, la operațiunea de „eliberare” a participat aproape întreg efectivul districtelor militare Kiev şi Odesa, adică 32 divizii de infanterie, 2 divizii de infanterie motorizată, 6 divizii de cavalerie, 11 brigăzi de tancuri, 3 brigăzi de avioane, 16 regimente de artilerie grea şi alte unităţi auxiliare.

Propaganda rusă a susținut că majoritatea oamenilor din Basarabia sunt ucraineni și în felul acesta se justifica alipirea la Uniunea Sovietică. În realitate, URSS avea nevoie de această zonă pentru a obține accesul la gurile Dunării și pentru a securiza Odesa, cel mai mare port sovietic la Marea Neagră.

Lucrurile au evoluat rapid, iar în noaptea spre 28 iunie a fost realizat un comitet revoluţionar provizoriu, al cărui preşedinte a fost ales ucraineanul S. D. Burlacenko. Acesta era, totodată, și președintele comitetului regional al Partidului Comunist din România.

Cum a apărut RSMM?

Pe data de 28 iunie a fost organizată o adunare solemnă de bun venit a rușilor. Primul care a vorbit a fost mareşalul Uniunii Sovietice, D.K. Timoşenko, care era originar din Basarabia, iar acest lucru dădea bine la public. Ba mai mult,  biografia sa a fost tradusă în limba română şi difuzată gratis într-un tiraj de 270 000 exemplare. Pe data de 4 iulie a avut loc și o paradă militară cu tancuri și forțe armate.

Pe data de 2 august 1940, autoritățile de la Moscova au dat legea care a creat Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (RSSM), iar Chișinăul a devenit un oraș cosmopolit, cu mulți oameni aduși din alte părți ale URSS-ului. Al Doilea Război Mondial a distrus aproape 70% din ceea ce fusese construit în decursul anilor. Industria lipsea cu desăvârșire și au urmat ani grei din toate punctele de vedere.

Foto: Wikipedia.org

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Cine a fost Gheorghe Eminescu, unul dintre urmașii poetului? A murit târziu, cu un an înainte de Revoluția din 1989!
Cine a fost Gheorghe Eminescu, unul dintre urmașii poetului? A murit târziu, cu un an înainte de Revoluția din 1989!
Gheorghe Eminescu, nepotul Luceafărului, care a trecut din tranșeele de la Mărășești în celulele de la Jilava și Aiud: a purtat un nume uriaș, dar și-a câștigat singur locul prin curaj... citește tot
Cine a întemeiat prima colonie britanică în America?
Cine a întemeiat prima colonie britanică în America?
Răspunsul la această întrebare nu este atât de simplu pe cât pare la prima vedere, deoarece istoria colonizationale britanice în America de Nord este împărțită între o primă tentativă... citește tot
Cum au scăpat alte orașe mai civilizate de prezența urșilor. Ce ar trebui să facă autoritățile din Brașov?
Cum au scăpat alte orașe mai civilizate de prezența urșilor. Ce ar trebui să facă autoritățile din Brașov?
Brașovul este, fără îndoială, unul dintre cele mai frumoase orașe din România, dar farmecul său de așezare la poalele muntelui vine la pachet cu o problemă din ce în ce mai acută:... citește tot