Când și cum a ocupat și apoi a pierdut Rusia Basarabia?

17.01.2022
Când și cum a ocupat și apoi a pierdut Rusia Basarabia?

Basarabia este teritoriul care nu și-a găsit liniștea. Aflat sub dominație turcească, apoi sub cea rusească, „pământul românesc” și-a obținut independența abia în 1991, după decenii de instabilitate. Când și cum a ocupat și apoi a pierdut Rusia Basarabia?

Era anul 1812 când Imperiul Otoman, sub stăpânirea căruia se aflau Moldova și Țara Românească acceptă printr-un hatişerif ca domnii Ţării Româneşti şi Moldovei să fie numiţi pentru o perioadă de şapte ani şi să nu poată fi schimbaţi fără acordul rusesc. Inițial, rușii au cerut stăpânirea celor două țări române, întrucât ieșiseră victorioși din războiul ruso-turc dintre 1806 și 1812. Dar au primit doar Basarabia.

” Vă dau Prutul. Nimic mai mult. Prutul ori războiul. Am jertfit grozav de mult până acum”, le-a transmis ruşilor, marele vizir Laz-Ahmed Paşa.

Negocierile au avut loc la București și la Hanul lui Manuc s-a semnat tratatul de pace prin care teritoriul dintre Prut şi Nistru a trecut în stăpânirea ruşilor.

„Hotarul dintre cele două state să fie râul Prut, de la intrarea acestuia în Ţara Moldovei şi până la locul unde se întâlneşte cu fluviul Dunărea, iar de acolo să urmeze partea stângă a fluviului Dunărea, până la Gura Chiliei şi până la mare”, se specifica în tratatul dintre turci şi ruşi.

Astfel, rușii s-au ales cu un teritoriu cu o suprafață de 43.000 de kilometri pătrați, cu o populaţie de peste 480.000 de locuitori şi cu 17 târguri, dintre care câteva foarte importante. Atunci a început, cu adevărat, rusificarea Basarabiei și ulterior a Moldovei.

România primește Basarabia în 1918

Participarea României la Primul Război Mondial se încheie cu motive de bucurie pentru basarabeni. Pe data de 27 martie/9 aprilie 1918 are loc unirea Basrabiei cu Regatul României, în cadrul căruia a constituit o provincie. Din păcate, doar 22 de ani a stat Basarabia sub România.

Basarabia, teritoriul ping-pong

Pe data 28 iunie 1940, România a primit un ultimatum din partea Uniunii Sovietice, prin care se cerea evacuarea administrației civile și a armatei române de pe teritoriul dintre Prut și Nistru, cunoscut ca Basarabia, și din partea nordică a regiunii Bucovina. În cazul în care retragerea nu s-ar fi făcut în termenul impus de patru zile, România era amenințată cu războiul. Conducerea de la București cedează teritoriul.

În cea mai mare parte a teritoriului ocupat, sovieticii au proclamat RSS Moldovenească, iar partea sudică a Basarabiei, Bugeacul, și nordul Bucovinei au fost alipite la RSS Ucraineană.

1991, Moldova este independentă

Primele alegeri libere din RSS Moldovenească s-au desfășurat în climatul general al perestroicii, în februarie 1990, iar controlul sovietic asupra acestei regiuni a încetat în august 1991, după tentativa de lovitură de stat de la Moscova și disoluția Uniunii Sovietice. În 1991, RSS Moldovenească a devenit noul stat independent Republica Moldova, în vreme ce Bucovina de Nord și Bugeacul au rămas în componența Ucrainei.

Foto: ziarharghita.ro

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
De ce partidele extremiste sunt periculoase pentru democrație?
De ce partidele extremiste sunt periculoase pentru democrație?
Într-o epocă a incertitudinii economice și a schimbărilor sociale rapide, discursul extremist a încetat să mai fie o voce marginală, devenind o prezență constantă în prim-planul politicii... citește tot
Cum miroase în spațiul cosmic?
Cum miroase în spațiul cosmic?
Te-ai întrebat vreodată, privind spre stele, ce miros are infinitul? Deși spațiul este, în esență, un vid în care sunetul nu circulă și respirația fără mască este imposibilă, acesta... citește tot
Se scumpesc abonamentele la metrou în București. Cum poți să-ți cumperi cartelă mai ieftină și să economisești până la 400 de lei pe an?
Se scumpesc abonamentele la metrou în București. Cum poți să-ți cumperi cartelă mai ieftină și să economisești până la 400 de lei pe an?
Veste proastă pentru bucureștenii care circulă zilnic cu metroul: începând cu data de 1 mai 2026, tarifele Metrorex vor suferi o majorare semnificativă, de aproximativ 40%. Totuși, există o... citește tot