De unde provine cuvântul „drujbă” și ce legătura are cu rușii și ucrainenii?

13.10.2022
De unde provine cuvântul „drujbă” și ce legătura are cu rușii și ucrainenii?

Limba română este plină de cuvinte împrumutate din alte culturi și civilizații. Printre acestea se află și termenul „drujbă”, care provine de la ruși. Apariția acestui dispozitiv de tăiat lemne are o istorie interesantă şi ţine de legătura de prietenie dintre ucraineni şi ruşi.

Potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, „drujba” este definită ca un „fierăstrău mecanic manual”. Acest substantiv simplu s-a înrădăcinat mai ușor în România decât în Basarabia, care a fost mai expusă rusificării. Comunismului din România a avut un rol important în a adopta acest cuvânt, fiindcă lingviștii noștri nu au fost interesați de altă denumire a acestei unelte.

Drujba, rezultatul colaborării dintre ucraineni și ruși

În anul 1953, în orașul Zaporojie din Ucraina a fost produsă pentru prima dată această unealtă de tăiat lemne. După anul 1955, fierăstrăul a început să fie produs în serie în orașele rusești Biisk și Perm, consfințind o relație de prietenie de peste 300 de ani între Ucraina și Rusia. Fierăstrăul a fost botezat astfel „drujbă”, pentru a simboliza amiciția dintre cele două țări.

Trebuie precizat că în limba rusă cuvântul „drujbă” înseamnă „prietenie”. O situație oarecum sarcastică de a boteza un instrument care taie și dezmembrează astfel. Din păcate, această amiciție seculară a trecut, iar în prezent Rusia și Ucraina se află într-un război în toată regula.

Creativitatea populară rusească nu s-a oprit aici și au creat și termenul „drujba-2 beschia”. Rușii mucaliți au venit cu această denumire, adică fierestrăul manual cu două mânere. În felul acesta cei doi muncitori care mânuiesc unealta, vor tăia mai ușor lemne, fiindcă nu sunt numai parteneri, ci și prieteni.

Potrivit stiri.md, în URSS circula o legendă despre un deținut care a confecționat dintr-o drujbă un fel de mini-elicopter, cu care a încercat să evadeze. Din păcate pentru el, operațiunea a eșuat, iar aparatul de zbor s-ar găsi în muzeul secret al Ministerului de Interne.

În prezent, drujbele manuale sunt folosite mai rar, existând dispozitive electrice automate. În felul acesta, munca realizată de două persoane poate fi efectuată de una singură.

Foto: Wikipedia.org

Distribuie acest articol:
Tags:
Cele mai noi articole
De ce, pe vremea lui Ceaușescu, era o mândrie să fii din… București?
De ce, pe vremea lui Ceaușescu, era o mândrie să fii din… București?
În memoria colectivă a perioadei comuniste, fraza „sunt din București” purta o greutate aparte. Într-o Românie în care libertatea de mișcare era strict controlată, iar resursele erau... citește tot
Ce s-ar întâmpla dacă un cutremur cu magnitudinea de 10 grade pe scara Richter ar lovi Pământul?
Ce s-ar întâmpla dacă un cutremur cu magnitudinea de 10 grade pe scara Richter ar lovi Pământul?
Cel mai puternic cutremur înregistrat vreodată de la începutul măsurătorilor seismice moderne a fost cel din Valdivia (Chile), din 22 mai 1960, care a atins o magnitudine de 9,5 pe scara... citește tot
Cum funcționează dependența? Mecanismele psihologice din spatele adicției
Cum funcționează dependența? Mecanismele psihologice din spatele adicției
De ce continuă cineva să facă un lucru despre care știe că îi face rău? Este una dintre întrebările care fac dependența atât de greu de înțeles din exterior. Dacă o persoană vede... citește tot