Singurele state cunoscute că au detonat experimental, sau nu, arme nuclare sunt Statele Unite ale Americii, Rusia, Marea Britanie, Franța, China, India, și Pakistan. Până nu demult și Ucraina făcea parte dintre statele care dețineau focoase nuclare. De ce au renunțat vecinii noștri la ele?
Pentru a înțelege de ce Ucraina nu mai este o putere nuclară ar trebui să ne întoarcem în timp mai bine de 30 de ani. În anul 1990, Ucraina afirma că, în calitate de stat succesor al Uniunii Sovietice, este proprietarul de drept al arsenalului nuclear de pe teritoriul său, al treilea cel mai mare din lume la momentul respectiv: 176 de rachete balistice intercontinentale (ICBM), 1.240 de focoase nucleare și 44 de bombardiere strategice înarmate cu sute de rachete nucleare de croazieră, scrie hotnews.ro.
Ucraina nu avea doar focoase nuclare ci și cunoștințele științifice, tehnologice și capacitatea industrială de a se dezvolta în zona nucleară.
Patru ani mai târziu, Ucraina accepta să se alăture Tratatului de Neproliferare Nucleară ca stat non-nuclear. Acesta era un acord global care se baza pe trei „piloni“ principali: dezarmarea nucleară, prevenirea proliferării armelor şi a tehnologiilor nucleare, precum şi promovarea cooperării în domeniul utilizării paşnice a energiei nucleare.
Ba mai mult, conducerea Ucraina era de acord să transfere toate focoasele sale nucleare Rusiei și să dezmembreze, cu asistență tehnică din partea Statelor Unite, toate ICBM-urile, silozurile, bombardierele și rachetele nucleare de croazieră de pe teritoriul său. Ce primea la schimb Ucraina?
Despăgubiri pentru materialele de fisiune din focoase și garanții de securitate din partea statelor nucleare recunoscute.
Deși au trecut mai bine de 30 de ani, se pare că Ucraina încă are tot ce este necesar pentru a crea arme de distrugere în masă. Cifrele arată că Ucraina are acum 2% din producția mondială de uraniu și rezerve dovedite considerabile de 270.000 de tone, notează promoteukraine. Cele mai problematice resurse sunt timpul și banii. La mijlocul anilor 1990, fostul ministru al Protecției Mediului și Securității Nucleare, Yuriy Kostenko, a estimat costul programului nuclear al Ucrainei la 50-100 de miliarde de dolari.
Programul nuclear românesc a început în anul 1955, atunci când fosta URSS a început să furnizeze asistență în domeniul folosirii energiei atomice doar în scopuri pașnice, pentru uz civil. În urma încheierii unui acord bilateral, România a primit echipamente și tehnologii nucleare sovietice.
Șapte ani mai târziu, la capătul mai multor runde de negocieri, sovieticii au acceptat să furnizeze țării noastre proiectile nucleare. Planul nu a fost dus până la capăt din cauza faptului că, în toamna aceluiași an, a avut loc criza rachetelor din Cuba.
România a semnat în anul 1970 tratatul privind Neproliferarea Armelor Nucleare (NPT) de la 1 iulie 1968.
Foto: promoteukraine.org