Fizica este acea știință a naturii care se ocupă cu studiul materiei, mișcării, energiei și forței, care influențează dezvoltarea de noi tehnologii foarte utile omului.
Unul dintre cele mai importante domenii ale fizicii este fizica nucleară. Armele nucleare sunt dispozitive explozive care dobândesc energie din reacțiile nucleare, cum ar fi fisiunea, fuziunea sau o combinație a celor două. După cum scrie Science Alert, există două diferențe majore între bomba atomică și bomba cu hidrogen, atât în ceea ce priveşte detaliile tehnice ale dispozitivelor, cât şi din punctul de vedere al puterii de distrugere.
Principala diferență între cele două bombe constă în procesul de fisiune (caracteristic bombei atomice) şi în procesul de fuziune (caracteristic bombei cu hidrogen).
Bomba atomică și bomba cu hidrogen sunt arme nucleare, dar sunt dispozitive foarte diferite. Pe scurt, o bombă atomică este un dispozitiv de fisiune, în timp ce o bombă cu hidrogen utilizează fisiunea pentru a conduce o reacție de fuziune. Cu alte cuvinte, o bomba atomică poate fi folosită ca un declanșator pentru o bombă cu hidrogen.
Bombele atomice se bazează pe fisiune (dezintegrarea atomilor), ceea ce cauzează eliberarea unei mari cantităţi de energie. Cu toate acestea, dacă atomii sunt strânși rapid foarte aproape se poate produce un efect prin care foarte, foarte mulți atomi aproape dintr-o dată – și eliberează o explozie catastrofală de energie.
Miezul bombei atomice pe bază de plutoniu este format din elementul radioactiv, prin de explozibil care creează o presiune pe miez care la rândul acesteia creează dezintegrarea atomilor, cauzând eliberarea masivă de energie.
Acelaşi principiu este folosit şi în cazul bombei cu uraniu, doar că mecanismul de declanşare este diferit și se bazează pe lovirea a două corpuri de uraniu cu o forţă puternică, suficient de mare încât să provoace dezintegrarea atomilor.
Cele două bombe atomice pe care americanii le-au lansat în august 1945 asupra orașelor japoneze Hiroshima și Nagasaki au fost pe bază de plutoniu, respectov uraniu. În urma bombardamentelor atomice de atunci au fost uciși peste 200.000 de oameni.
Conform experților, o bombă cu hidrogen este o altfel de invenţie, mult mai distructivă, ce poate fi chiar de 1.000 de ori mai puternică decât o bombă atomică.
În cazul bombei cu hidrogen (bomba nucleară) are loc procesul de fisiune, care constă în împărțirea atomilor în doi sau mai mulți atomi mai mici, sau procesul de fuziune, care este fuziunea a doi sau mai mulți atomi într-un atom mare. Fuziunea are loc pentru a elibera reacții energetice puternice între fiecare particulă atomică din nucleu.
În acest caz, nu suflul bombei este cel care cauzează procesul de fuziune, ci emisiile de radiaţii ce călătoresc cu viteza luminii, care duc la contopirea izotopilor de hidrogen, eliberând o cantitate mult mai mare de energie ca bomba atomică tradiţională.
Cea mai mare bombă cu hidrogen care a fost lansată a aparținut Uniunii Sovietice. Denumită „Tsar bomb” (n.n. – bomba Țarului), dispozitivul a fost detonat în octombrie 1961, iar până în prezent a rămas cea mai mare bombă nucleară care a fost testată vreodată.
„Tsar bomb” a fost construită într-un singur exemplar pentru a demonstra capabilitățile în Războiul Rece. Proiectul inițial prevedea o putere echivalentă de 100 megatone TNT, care mai apoi a fost redusă la 50 megatone pentru a se limita contaminarea radioactivă. În urma exploziei a rezultat o putere de 57 de megatone.
Mingea de foc a avut un diametru de 5-7 kilometri, iar lumina exploziei a fost atât de puternică încât s-a putut vedea de la o distanță de 1.000 kilometri.
Ciuperca s-a ridicat la 64 kilometri altitudine și a avut un diametru de 30-40 kilometri. Deflagrația a distrus toate clădirile din orașul Severnâi, situat la 55 de kilometri distanță. Explozia s-a resimțit și s-a văzut chiar și din Finlanda. Puterea degajată în cele 39 nanosecunde ale exploziei a fost de aproximativ 1,4% din puterea Soarelui.
Foto: Pexels.com
