Cine va fi prima femeie pe o bancnotă românească? Cum va arăta bancnota de 20 de lei

28.09.2021
Cine va fi prima femeie pe o bancnotă românească? Cum va arăta bancnota de 20 de lei

Ecaterina Teodoroiu este prima femeie care va apărea pe o bancnotă românească. Chipul uneia dintre eroinele Primului Război Mondial va apărea pe bancnota de 20 de lei, ce va fi pusă în circulație anul acesta.

În toamna anului 2021, Banca Națională a României va lansa prima bancnotă cu portretul unei femei reprezentative pentru istoria țării. Bancnota va avea o valoare de 20 de lei și va marca sustinerea egalitatii de gen. Anunțul a fost făcut pe Facebook de europarlamentarul Corina Crețu.

„Am aflat cu bucurie faptul că în această toamnă – să sperăm, după multe amânări – Banca Națională a României va lansa prima bancnotă cu portretul unei femei reprezentative pentru istoria țării. (…) Cu această ocazie, România va marca un moment important în încurajarea afirmării femeilor și în recunoașterea contribuției substanțiale pe care au avut-o în diferite momente ale istoriei”, a scris Corina Crețu.

Cum va arăta bancnota?

Jurnalista Janina Nectara, cea care este „creierul” campaniei „Femei pe bancnote”, a detaliat pentru shtiu.ro felul în care ar putea arăta bancnota de 20 de lei.

„Momentan, înca se lucreaza la bancnotă. Este un proces complex gratie tuturor elementelor de securitate (nu putine la număr), pe care trebuie să le aiba o bancnota, unele dintre ele aproape invizibile. Varianta finala nu a fost inca dezvaluita, însă în scurt timp o vom putea admira cu totii. Totusi, sunt putine imagini oficiale cu Ecaterina Teodoriu”, a spus Janina Nectara.

Aceasta a continuat: „Eu am realizat în anul 2018, atunci când am lansat campania Femei pe Bancnote, o simulare grafica, generica, cu cea mai proeminenta imagine a Ecaterinei Teodoroiu, imagine care a fost atasata deseori de documentele oficiale. Tot astfel, am realizat o simulare si pentru bancnota cu Regina Maria, plus alte simulari de bancnote cu numeroase personalitati feminine de exceptie (dintre care oamenii erau invitati sa isi aleaga, pe site-ul nostru, personalitatea preferata spre a fi afisata pe o bancnota). În 2018, Banca Nationala a Romaniei a folosit pentru bancnota centenara exact imaginea Reginei Maria, pe care eu am ilustrat-o în campanie. Eu am propus-o pe Regina Maria atat pentru acea bancnota aniversara, cat si pentru una permanenta.Banca Nationala a venit in intampinarea petitiei pe care i-am adresat-o si a realizat de Centenar o bancnota aniversara (cu Regina Maria si Regele Ferdinand) si, ulterior, si o bancnota permanenta cu Ecaterina Teodoroiu”.

Janina Nectara a încheiat: „Asadar, Banca Nationala a folosit fix imaginea Reginei Maria pe care am propus-o eu. Este foarte probabil ca si de data aceasta, sa imprime noua bancnota de 20 de lei cu aceeasi imagine a Ecaterienei Teodoroiu, utilizată în campania Femei pe Bancnote. Indiferent de imaginea aleasă spre a fi afișată pe bancnota, ce rămâne cu adevarat important este faptul că pentru prima dată în istoria Romaniei, femeile sunt onorate pe cele mai importante simboluri ale natiunii: bancnotele naționale. Pentru prima data in istoria țării, meritele femeilor sunt recunoscute și celebrate, în mod oficial, pe cele mai puternice insemne statale. Iar asta este cu adevărat remarcabil!”.

Cine a fost Ecaterina Teodoroiu?

Ecaterina Teodoroiu a fost una dintre eroinele Primului Război Mondial (1914-1918). După intrarea României în conflict, aceasta a activat ca asistentă medicală pe frontul din regiunea ei natală, Târgu-Jiu. Întrucât și-a pierdut patru dintre frați în lupte, curajoasa tânără a cerut să fie transferată la o unitate de combatanți. Ecaterina Teodoroiu a fost luată prizonieră, a evadat și a fost rănită de două ori.

Cum a murit Ecaterina Teodoroiu?

În seara zilei de 22 august, în cursul unui atac declanșat de Regimentul 40 Rezervă german și respins de trupele române, Ecaterina Teodoroiu cade eroic, împușcată în cap, în fruntea plutonului pe care îl comanda ca sublocotenent. O altă versiune susține că sublocotenentul ar fi fost împușcat în piept. Ecaterina Teodoroiu avea numai 23 de ani. Aceasta a rămas în istorie cu numele „Eroina de la Jiu”.

Curiozități despre bancnotele românești

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
CNA a decis că vedetele din România nu mai au voie să apară în reclamele la jocuri de noroc. În 2022, britanicii au aplicat o lege similară
CNA a decis că vedetele din România nu mai au voie să apară în reclamele la jocuri de noroc. În 2022, britanicii au aplicat o lege similară
Ca urmare a unei decizii votate miercuri în şedinţa publică a Consiliului Naţional al Audiovizualului, vedetele nu vor mai putea să apară în reclamele la jocurile de noroc pe TV, radio şi... citește tot
De la 1 ianuarie 2026, șoferii vor plăti o nouă taxă de drum! Ce este TollRO?
De la 1 ianuarie 2026, șoferii vor plăti o nouă taxă de drum! Ce este TollRO?
O nouă taxă de drum va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2026. Aliniată la noile cerințe europene prevăzute de Directiva Eurovignette, schimbarea va avea un impact semnificativ asupra... citește tot
Cele mai stranii coincidențe dintre viețile președinților american Abraham Lincoln și J.F. Kennedy
Cele mai stranii coincidențe dintre viețile președinților american Abraham Lincoln și J.F. Kennedy
Istoria este plină de mistere și coincidențe bizare, dar puține se ridică la nivelul celor dintre doi dintre cei mai cunoscuți președinți americani: Abraham Lincoln și John Fitzgerald... citește tot