România are una dintre puținele monede naționale care poartă denumirea unui animal. „Leul” nu are o istorie îndelungată, însă are cu siguranță una zbuciumată. Așadar, de unde vine denumirea de „leu”?
Pentru a afla răspunsul la întrebare, trebuie să ne întoarcem în timp cu mai bine de 300 de ani. Istoria leului românesc începe în secolul al XVII-lea. La acea vreme, în principatele române se foloseau talerii olandezi ca monedă de schimb, care mai purtau și denumirea de „löwenthaler”.
De unde vine expresia „Colac peste pupăză”
Moneda „löwenthaler” avea gravată pe partea din spate un leu rampant. Din cauza pronunției dificile și a desenului de pe monedă, românii au adoptat banul și i-au dat denumirea de „leu”. Chiar și după ce talerul olandez a fost scos din uz, locuitorii principatelor române îl foloseau ca o unitate de calcul imaginară sub numele de “leu”. La sud de Dunăre, bulgarii au „leva” ca monedă oficială, care în traducere liberă înseamnă tot… „leu”.
Leul devine în mod oficial moneda românilor pe data de 16 septembrie 1835, atunci când domnul Țării Românești, Alexandru Ghica (1834 – 1842), instituie leul ca monedă a țării, unitate teoretică de cont, fiind echivalentul a 60 de parale (moneda otomană). În Moldova, Înalta Poartă nu a permis folosirea monedei deoarece Moldova era un stat vasal.
Ce înseamnă OK? De unde vine OK?
După Unirea Principatelor, şi Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) a încercat, însă fără succes, înfăptuirea unei monede naţionale. Prima Constituţie a ţării, cea din anul 1866, ignora complet problema suzeranităţii Imperiului Otoman asupra Principatelor.
Astfel, pe data de 22 aprilie 1867 este stabilită moneda naţională: leul. Aceasta era o monedă bimetalică, cu etalonul la 5 grame de argint sau 0,3226 grame de aur şi având 100 de diviziuni, denumite bani. La vremea respectivă un leu echivala cu un franc francez. Primele monede aveau gravate chipul Regelui Carol I.
Foto: pexels.com
