„Experiment personal: Am băut alcool în fiecare zi. Iată ce mi s-a întâmplat în organism!”

07.08.2023
„Experiment personal: Am băut alcool în fiecare zi. Iată ce mi s-a întâmplat în organism!”

Alcoolul este unul dintre marile vicii ale oamenilor. Din păcate, sunt foarte puține persoane care reușesc să îl elimine complet din alimentație, în schimb altele preferă să nu abuzeze de el și să consume o cantitate mică în fiecare zi. De exemplu, un pahar de vin sau de bere. Dar ce se întâmplă în organism când se bea zilnic, chiar și în cantități mici?

Nu este indicat să se consume alcool zilnic

Oamenii de știință britanici au atras atenția că nu este bine să se bea alcool zilnic, deoarece crește tensiunea arterială. Studiile au observat acest efect, în special, la băutorii înrăiți, însă acest lucru a fost depistat și la persoanele care consumă puțin alcool, dar în fiecare zi, potrivit sky.com.

Cercetătorii au monitorizat 19.000 de persoane din Statele Unite ale Americii, Japonia și Coreea de Sud pe o perioadă de 5 ani, iar datele colectate au fost îngrijorătoare. Persoanele care au consumat o cantitate mai mare de alcool au ajuns să sufere de probleme grave de sănătate, ca urmare a creșterii tensiunii arteriale. Interesant este că acest lucru a fost observat și la cei care beau o cantitate mică de alcool, dar în fiecare zi.

Potrivit medicilor, tensiunea arterială ridicată pune o presiune suplimentară asupra vaselor de sânge, inimii și altor organe, cum ar fi rinichii. Când aceasta persistă poate duce la probleme grave de sănătate, inclusiv atacuri de cord și accidente vasculare cerebrale.

Ce efecte negative are alcoolul asupra organismului uman?

Foto: Depositphotos.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Ce se schimbă în lumea cripto? De la active digitale la instrumente pentru economia modern
Ce se schimbă în lumea cripto? De la active digitale la instrumente pentru economia modern
Cripto nu mai stă doar pe forumuri, în grafice roșii și verzi, sau în glume cu monede care sar peste noapte. Intră în aplicații de plăți, contracte comerciale, jocuri, artă digitală și... citește tot
Putin provoacă Japonia! Care este povestea Insulelor Kurile? Cum au ajuns la ruși, deși erau teritorii japoneze?
Putin provoacă Japonia! Care este povestea Insulelor Kurile? Cum au ajuns la ruși, deși erau teritorii japoneze?
Rusia și Japonia, în fața unui conflict diplomatic istoric, după ce Vladimir Putin s-a deplasat pe Iturup, una dintre insulele arhipelagului Kurile, revendicate atât de Moscova, cât şi de... citește tot
IRI Travel lansează pachete speciale pentru Eurovision 2027 în Burgas – Bulgaria
IRI Travel lansează pachete speciale pentru Eurovision 2027 în Burgas – Bulgaria
IRI Travel, principalul touroperator specializat pe destinația Bulgaria din România, anunță pregătirea unor programe turistice speciale dedicate concursului Eurovision Song Contest 2027, care va... citește tot