În ultimii ani, medicii obstreticieni primesc cereri postnatale dintre cele mai ciudate, cum ar fi spălarea bebelușului cu lichid vaginal sau păstrarea placentei pentru a fi mâncată de către mamă. Însă acestea sunt solicitări izolate de obicei pentru că, până la urmă, omul este printre puținele animale care nu își mănâncă placenta.
În afara acestor mămici excentrice, placentofagia este des întâlnită la unele mamifere marine, precum balenele și delfinii, sau cimpanzeii ori unele animale domesticite își mănâncă în mod obișnuit placenta, deși este discutabil dacă o fac din motive de sănătate sau pur și simplu pentru a-și ascunde urmele în fața prădătorilor.
Cetaceele se bucură de „o expulzare destul de explozivă a placentei în apa mării”. Pe de altă parte, se spune că mamele cimpanzeu ignoră complet problema în întregime și pur și simplu strâng în jurul bebelușului placenta și cordonul ombilical până când acesta din urmă se usucă și cade, de obicei în aproximativ o zi.
Totuși, în cea mai mare parte a celorlalte cazuri, mamele mănâncă nu numai placenta și cordonul, dar tind să inghită și o cantitate mică de lichid amniotic (în timp ce curăță zonele afectate).
Cercetătorii au lansat mai multe teorii pentru a explica fenomenul de placentofagie, iar unele dintre aceste teorii fac referire la igienă pentru a reduce mirosurile care pot atrage prădătorii, pentru a reumple nutrienții pierduți în timpul sarcinii și pentru a dobândi hormoni suplimentari.
O altă teorie a placentofagiei este aceea că, după naștere, mama va intra în contact în mod natural cu puiul ei, iar prin linsul lor curat acest contact va stimula comportamentele de legătură și de îngrijire.
Neurologii au, însă, alte ipoteze, iar acestea se referă la faptul că ingestia după naștere, în special lichidul amniotic, poate îmbunătăți analgezia indusă de sarcină. Cercetătorii sunt de părere că, din moment ce lichidul amniotic apare înainte ca fătul să apară, curățându-l prin ingestie, mama poate ingera, de asemenea, o substanță care sporește capacitatea creierului său de a produce analgezice naturale.
În mod similar, există unele dovezi care susțin teoria că, în același mod cum, după naștere, se stimulează producția de opioide endogene pentru a atenua durerea, la fel acei opioizi suplimentari pot stimula și comportamente materne.
Având în vedere toate aceste potențiale beneficii pentru animale, unii s-ar putea întreba dacă nu cumva placentofagia ar putea fi benefică și pentru oameni.
O revizuire amănunțită a literaturii antropologice a fost realizată în anul 2010, însă nu a fost găsit nici un caz de mâncat placenta după naștere ca fiind un obicei ritualic în nici o cultură documentată, deși unii sunt de părere că, în trecut, ea trebuie să fi fost practicată.
Cu toate acestea, au existat întotdeauna rapoarte anecdotice. În anii ’50, un studiu realizat în fosta Cehoslovacie a scos la iveală faptul că placenta uscată prin congelare a fost mâncată de mamele care aveau probleme cu lactația (grupul de control a fost hrănit cu carne de vită). Dintre cele care și-au mâncat placenta, peste 33% au prezentat o „reacție puternică”, comparativ cu consumatorii de carne de vită, care nu au avut nici o reacție.
Placentofagia, adică obiceiul proaspetelor mămici de a-și mânca placenta sub orice formă, e un trend în creștere printre vedete sau mame orientate „holistic” (este și cazul celebrei Kim Kardashian).
Acestea cred că în acest mod se restaurează echilibrul hormonal, le crește puterea, ameliorează depresia postpartum și schimbările de dispoziție, ajută la sângerarea post-natală, îmbunătățește alăptatul și, nu în ultimul rând, accelerează procesul de refacere.
Placenta se poate consuma crudă, sub forma unui smoothie, trasă la tigaie sau deshidratată și procesată sub formă de capsulă (ca o vitamină), această din urmă formă fiind preferată de mămicile care vor să ingereze placenta fără aspectul dezgustător.
Foto: Pexels.com
