La finele secolului al XIX-lea, mortalitatea infantilă era la ea acasă în România. Conform cifrelor vremii, unul din doi copii români nu ajungea la vârsta de 10 ani. Principalele cauze erau sărăcia cruntă în care trăiau țăranii români și lipsa de educație. Cum veneau pe lume copiii tăranilor români în jurul anului 1900?
Volumul istoricului şi etnografului clujean Constantin Bărbulescu – “România Medicilor. Medici, ţărani şi igienă rurală în România de la 1860 la 1910” cuprinde mai multe mărturii ale medicilor cu privire la viața țăranilor români de la 1900.
Cum trăiau și cum dormeau țăranii români după anul 1800? Cu ce acopereau ferestrele?
Doctorul N. Lapteş prezintă felul în care veneau pe lume în anul 1906 pruncii de țărani. „Copilul vede lumina zilei în împrejurări foarte vitrege, născut pe paie, sau pe o rogojină, sau în cel mai bun caz pe un pat pe care s-a aşternut ce se găseşte mai murdar în casă, căci cele curate… se murdăresc; buricul, tăiat cu foarfeci murdare sau cu vreo custură ruginită, este legat cu vreo cârpă murdară, cu peteci nespălate şi chiar cu obiecte”, nota medicul în urmă cu peste 100 de ani.
Iară dacă cei mici reușeau să ajungă la vârsta de doi ani, aici aveau de făcut față postului. Căci, în mod incredibil, țăranii îi puneau pe cei mici să postească.
„Odată copilul înţărcat, e om, nu există niciun aliment care să nu-i fie permis să-l mănânce. Orice obligaţiune de ordin religios i se aplică cu severitate şi lui. Copiii postesc toate posturile de la vârsta de doi ani. Această obligaţiune o respectă chiar când sunt bolnavi şi mamele se lasă cu greu convinse de medic să le dea lapte chiar atunci”, se poate citi în volumul “România Medicilor. Medici, ţărani şi igienă rurală în România de la 1860 la 1910″, este mărturisirea medicului Lapteș.
Foto: orasulmemorabil.ro
