Alexandru Ioan Cuza (1820-1873) a fost primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România. Prin alegerea sa ca domn al Moldovei, la 5 ianuarie 1859, și al Țării Românești, la 24 ianuarie 1859, a fost înfăptuită Unirea celor două principate.
Domnitorul a rămas în memoria românilor ca fiind cel care aducea dreptatea oamenilor simpli și străbatea drumurile țării, îmbrăcat în straie obișnuite, pentru a nu fi recunoscut nici de către boieri, nici de către țărani.
Și când venea vorba despre prima masă a zilei, Alexandru Ioan Cuza era un om cu tabieturi, plăceri simple și preferințe cotidiene. Masa de dimineață, micul dejun, ocupa un loc aparte în rutina sa zilnică. De la micul dejun nu lipseau niciodată ouăle moi, alături de brânză de burduf. Întotdeaunua brânza era așezată pe o felie groasă de pâine de casă, coaptă în cuptor cu lemne.
Această combinație era completată uneori de ceapă verde sau ridichi, în funcție de sezon, și de un pahar de lapte dulce sau lapte prins.
Cu toate că în epocă ceaiul era popular în rândul boierimii, Cuza prefera cafeaua – de inspirație orientală, tare, amară și servită în cești mici, după obiceiul vremii. Se spune că era un admirator al cafelei turcești, un gust rămas probabil din timpul petrecerii timpului în Iași, oraș cu influențe otomane puternice în acea perioadă.
Pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza s-a tipărit o singură carte de bucate în țările române. Se pare că a fost și prima care a folosit sintagma de „bucătărie română”, într-o perioadă în care intelectualii promovau termenii de România, români, românism. Oamenii de atunci erau obișnuiți să prepare „bame cu carne sau pui”, „supă de lint”, „ciuperci umplute”, „budincă de orez” și ”burtă de vițel prăjită”.
