Alexandru Ioan Cuza a fost primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România. Prin alegerea sa ca domn al Moldovei, la 5 ianuarie 1859, și al Țării Românești, la 24 ianuarie 1859, a fost înfăptuită Unirea celor două Principate.
Cu toate că a avut o bogată activitate politică, viața amoroasă a lui Cuza a fost pe măsura funcției sale. Despre Alexandru Ioan Cuza s-a spus și s-a scris că avea o slăbiciune pentru jocurile de noroc și pentru femeile frumoase. În ciuda faptului că era căsătorit, Cuza avea o mulțime de amante. De altfel, una dintre acestea, Maria Obrenovici, i-a dăruit domnitorului și doi copii pe care i-a crescut Elena Cuza, soția.
Primul domnitor al Principatelor Unite ale Moldovei și Țării Românești era foarte atent cu femeile care ajungeau în patul său și, se spune, că avea chiar un responsabil menit să-i caute femei frumoase.
Revista Generală Ilustrată din anul 1929 remorează un episod incredibil în care Liebrecht, unul dintre confidenții lui Cuza, era însărcinat cu misiunea de a găsi femei apetisante care să-l satisfacă pe cel mai puternic om din stat.
„Era un timp când le cam isprăvise, dar un dibaci agent de poliție i-a spus că a mai descoperit una. Liebrecht s’a dus la Cuza și i-a spus:
-Am mai găsit una, Măria Ta.
-S’o aduci, măi, parșivule… tu-te în mamă”
Scandalurile mondene și bârfele despre numeroasele aventuri ale lui Cuza au ajuns la urechile Mitropolitului Nifon. Preotul a ajuns chiar să îl roage pe Domnitor să o lase mai domol cu femeile. Doar că răspunsul a fost unul pe măsură:
„Ascultă părinte, toate sunt bune, dar mai bine ar fi să faci ceva rugăciuni, căci m-au lăsat puterile”.
Toată activitatea s-a politică a fost îndreptată spre recunoașterea unirii Moldovei cu Țara Românească de către Imperiul Otoman și Puterile Garante. Conform istoricilor, procesul de unire a început, în anul 1848, odată cu realizarea uniunii vamale între Moldova și Țara Românească, în timpul domniei lui Mihail Sturdza și ulterior în timpul domniei lui Gheorghe Bibescu.
Colonelul Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor al ambelor principate, pe data de 5 ianuarie 1859 în Moldova și pe data de 24 ianuarie 1859 în Țara Românească. În anul 1859, Conferinţa puterilor garante de la Paris (26 martie-25 august 1859) a recunoscut dubla alegere a lui Cuza ca domn al celor două Principate.
După realizarea unirii, Alexandru Ioan Cuza și colaboratorul său cel mai apropiat, Mihail Kogălniceanu (ministru, apoi prim-ministru al României), au inițiat importante reforme interne: secularizarea averilor mănăstirești (anul 1863), reforma agrară (anul 1864), reforma învățământului (anul 1864), reforma justiției (anul 1864). Toate aceste proiecte au fixat un cadru modern de dezvoltare al țării.
Alexandru Ioan Cuza a încetat din viață la 3/15 mai 1873, la Hotelul Europa din Heidelberg, la vârsta de 53 de ani. O răceală puternică i-a fost fatală, el având complicații la inimă și la ficat, precum și astm.
Domnitorul fost înhumat la Biserica Domnească de lângă Palatul Domnesc de la Ruginoasa, însă după cel de-al Doilea Război Mondial, corpul său a fost mutat la Biserica Trei Ierarhi din Iași.
