Limba română este frumoasă fiindcă oferă posibilitatea povestitorului să se exprime în fel și chip, astfel încât să învăluie într-o aură plăcută ceea ce dorește să spună. Pentru a nu avea un limbaj de lemn, este indicat ca vorbitorul să folosească cât mai multe figuri de stil, cum ar fi oximoronul. Mulți îl utilizează, însă nu știu să îl definească. Ce este, de fapt, un oximoron?
Potrivit definiției din Dicționarul explicativ al limbii române un oximoron este o „figură de stil care exprimă o ironie subtilă sau un adevăr usturător sub forma asocierii paradoxale a doi termeni incongruenți și aparent incompatibili”.
Termenul „oximoron”, la plural oximoroane, provine din limba greacă ὀξύς (oxus) și μωρός (mōros) și desemneaza o figură de stil care combină două cuvinte care se contrazic.
Termenul este format din două cuvinte care se opun ca semnificații: „oxus”, care înseamnă ascuțit, pătrunzător; deștept și „moros”, adică tocit, prost. Oximoronul se aseamănă cu antiteza și paradoxul, însă poate fi considerat sinonim doar cu paradoxismul.
Scriitorii români s-au folosit, de-a lungul timpului, de oximoron pentru a da un plus de frumusețe creațiilor lor. Astfel găsim: suferință dureros de dulce (Mihai Eminescu), dulci otrăvuri (Lucian Blaga), luminoasa umbră (Mihai Eminescu) sau plasă caldă de răcoare (Tudor Arghezi).
Scriitorii folosesc, deseori, figurile de stil ca mijloace artistice pentru a crea imagini vizuale, auditive, de mișcare, statice, cromatice, olfactive cu scopul de a exprima într-un mod puternic diverse emoții și trăiri.
De cele mai multe ori, figurile de stil modifică sensul propriu, obișnuit al cuvintelor și se obțin, astfel, sensuri noi și figurate. Creativitatea autorilor coroborată cu multitudinea cuvintelor care pot căpăta semnificații diferite pot exprima sensibilitate și sentimente deosebite.
Figurile de stil sunt, de cele mai multe ori, partea esențială și plenitudinea emoțională a textului literar. Figurile de stil se împart în trei mari categorii astfel: Figuri de stil la nivelul literelor (Aliterația, Asonanța, Onomatopeea, Sincopa, Afereza, Apocopa), Figuri de stil la nivel morfologic și sintactic (Repetiția, Enumerația, Asindet, Elipsa, Aposiopeza, Brahilogia, Anacolutul, Inversiunea, Hiperbatul, Apostrofa, Interogația (întrebarea) retorică, Invocația retorică, Eufemismul, Gradația, Imprecația, Invectiva) și Figuri de stil la nivel semantic sau figuri de cuvânt (Comparația, Metafora, Epitetul, Metonimia, Sinecdoca, Personificarea, Hiperbola, Antiteza).
Foto: Pexels.com
