Nimeni nu știe când moare și cu toate acestea există povești în care cei care și-au dat obștescul sfârșit au anticipat că vine ceasul din urmă. Unul dintre aceștia este Lucian Blaga, unul dintre cei mai apreciați scriitori și filosofi români. Acesta a murit la vârsta de 65 de ani. Cu o oră înainte să moară, Blaga a spus „peste un ceas mor”. Și așa s-a întâmplat.
În 1961, Lucian Blaga ajunsese la vârsta de 65 de ani și avea reale probleme de sănătate. Pe scriitor îl supăra coloana și abia dacă mai putea sta în picioare. Acesta se internează la un spital din Cluj, unde este vegheat îndeaproape Cornelia Brediceanu, soția sa.
Scriitorul se degradase vizibil și durerile de coloană nu mai puteau fi suportate decât cu morfină. Lucian Blaga a cerut cu insistență să nu mai fie primiți vizitatori pentru ca nimeni să nu-l vadă în starea asta. Zile în șir l-a chinuit boala pe marele Lucian Blaga.
În noaptea de 5 spre 6 mai a anului 1961, alături de bolnav se afla doar soția sa. La ora 3.30, poetul s-a trezit din somn, „perfect lucid, respirînd greu” și i-a șoptit clar Corneliei, soția sa: „Peste un ceas mor!”. La ora 4:30, „Poetul Luminii” trecea la cele veșnice. Cauza morții a fost „neoplasm al coloanei vertebrale”.
Lucian Blaga a fost înmormântat în cimitirul din Lancrăm, localitatea sa natală.
Lucian Blaga s-a născut la Lancrăm, lângă Sebeș. Lucian Blaga a fost al nouălea copil al unei familii de preoți, fiul lui Isidor Blaga și al Anei.
Tânărul Blaga a debutat în ziarele arădene Tribuna, cu poezia Pe țărm (1910), și în Românul, cu studiul Reflecții asupra intuiției lui Bergson (1914). De-a lungul vieții, acesta a fost filozof, poet, dramaturg, traducător, jurnalist, profesor universitar, academician și diplomat român
Printre cele mai cunoscute opere ale sale se numără: „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, „Zamolxe” sau „Meșterul Manole”.
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină –
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.
