Metafora este o figură de stil care descrie un obiect sau o acțiune într-un mod care nu este literalmente adevărat, dar ajută la explicarea unei idei sau la realizarea unei comparații. O metaforă echivalează două lucruri nu pentru că ele sunt de fapt aceleași, ci din motive de comparație sau simbolism.
Dacă luați o metaforă la propriu, probabil că va suna foarte ciudat (există de fapt vreo oaie, neagră sau de altă natură, în familia dvs.?). Metaforele sunt folosite în poezie, literatură și de către oricine care dorește să adauge ceva culoare limbajului său.
Dacă sunteți o oaie neagră, aveți picioare reci sau credeți că dragostea este o autostradă, atunci probabil că vă gândiți metaforic. Acestea sunt metafore, deoarece un cuvânt sau o expresie se aplică la ceva figurativ: dacă nu sunteți de fapt o oaie sau nu vă scufundați degetele de la picioare în apă cu gheață, este probabil că acestea sunt metafore care ajută la reprezentarea conceptelor abstracte printr-un limbaj colorat.
Metafora (fr. métaphore, gr. metaphora = „transport, transfer, strămutare”) este un cuvânt (sau o expresie) folosit pentru a se referi la un alt lucru pentru a arăta sau a sugera că sunt similare. Metaforele sunt o formă de limbaj figurativ, care se referă la cuvinte sau expresii care înseamnă ceva diferit de definiția lor literală. În cazul metaforei, interpretarea literală ar fi adesea destul de absurdă.
Metaforele apar în literatură, poezie, muzică și scriere, dar și în vorbire. Dacă auziți pe cineva spunând „metaforic vorbind”, probabil că înseamnă că nu ar trebui să luați ceea ce au spus ca adevăr, ci ca mai mult o idee.
De exemplu, perioada finală și după examene, studenții spun lucruri precum „Testul a fost o crimă”. Se presupune că sunt încă în viață dacă fac comentarii despre test, deci acesta este un exemplu de a vorbi metaforic sau figurativ.
„Dar moale! Ce lumină prin fereastra de lângă se rupe?
Este estul, iar Julieta este soarele.” (Romeo și Julieta – William Shakespeare)„O albină dintr-o celulă de ceară
Zboară pentru un tribut de câmp” (Condusă de grinzile de primăvară – Aleksandr Pușkin)„Toată floarea cea vestită a întregului Apus,
Tot ce stă în umbra crucii, împărați și regi s-adună
Să dea piept cu uraganul ridicat de semilună.” (Scrisoarea III – M. Eminescu)„Credința-i val, iubirea vânt
Și viața fum!” (Moartea lui Fulger – George Coșbuc)„Leoaică tânără, iubirea
mi-a sărit în față.” (Leoaica tânără iubirea – Nichita Stănescu)„Este-n noi o spaimă care ne doboară
bate vânt din lucruri poate dinadins,
sufletu-i o luntre spre odinioară
carnea dulce vâslă, ochiul necuprins.” (Poezii – Mircea Dinescu)„Din vârf de munți amurgul suflă
cu buze roșii
în spuza unor nori
și-ațâță
jeraticul ascuns
sub vântul lor subțire de cenușă…” (Amurg de toamnă – Lucian Blaga)„Iar în păr înfiorate, or să-ți cadă flori de tei” (Dorința – Mihai Eminescu)
„Mireasa cerului albastru
Îşi împânzeşte-n ape chipul,
De vraja ei tresare unda
Şi-nfiorează-se nisipul.” (Pe înserate – Octavian Goga)„Şi pe ele se aşează bolta cerului senină,
Unde luna îşi aprinde farul tainic de lumină.” (Miezul iernii – de Vasile Alecsandri)„Când privesc zilele de-aur a scripturelor române,
Mă cufund ca într-o mare de visări dulci și senine” (Epigonii – Mihai Eminescu)
