Pe data de 23 mai, în calendarul creștin-ortodox, sunt eliberați Cuviosul Mihail Mărturisitorul, episcopul Sinadei și Sfânta Maria lui Cleopa. Totodată, astăzi este celebrată Ziua Mondială... citește tot
Mihai Eminescu (1850-1889) este considerat poetul național român prin excelență și cel mai mare spirit românesc al timpurilor moderne.
Deși acest „Shakespeare românesc” a lucrat ca bibliotecar, inspector școlar și jurnalist pentru a-și câștiga existența, a iubit astronomia și a urmat cursuri astronomice în perioada de studenție din anii 1870 la universitățile din Viena și Berlin.
În multe dintre lucrările sale poetice, el a atins subiecte astronomice, inclusiv cosmogonie, astrometrie, Soare, Lună, stele și diverse fenomene atmosferice, atât de mult încât mai mulți cercetători astronomici români de mai târziu, inclusiv Armand Constantinescu, Al. Dima, Virgil V. Scurtu, Danut lonescu și Ion Holban (din Republica Moldova), au pregătit studii dedicate despre astronomie în creațiile lui Eminescu.
Poezia Luceafărul, scrisă de Mihai Eminescu este considerată a fi cea mai mare capodoperă poetică românească. Poezia a fost începută în 1873, însă scrierea și finisarea ei s-a întins pe mai mulți ani, astfel fiind publicată în Almanahul Societății Studențești România Jună din Viena un deceniu mai târziu, în 1883.
Tot în anul 1883, poemul a fost reluat în revista Convorbiri literare și în final în volumul intitulat „Poesii” sub îngrijirea lui Titu Maiorescu, publicat în anul 1884.
Poemul este o lucrare lungă, cuprinzând 98 de strofe (392 de rânduri) și a fost inspirată în principal de un aspect al mitologiei meteorice românești, o variantă referitoare la un vrăjitor erotic, care apare magic în visele tinerelor fecioare.
În poem, această ființă se numește Lucefărul, un nume care în folclorul românesc este folosit pentru a reprezenta cea mai strălucitoare stea de seară (în practică, aceasta este în general planeta Venus sau altor stele strălucitoare, oricare dintre acestea este mai proeminentă la amurg, dependent în mod evident de perioada anului și de locația astrelor).
Cu toate acestea, Luceafărul este în același timp o variantă fonetică a lui Lucifer, pornind de la latinescul lux = „lumină” și ferre = „a aduce”.
La împlinirea a 120 de ani de la moartea marelui poet Mihai Eminescu, în ianuarie 2009 poezia „Luceafărul” a fost omologată de Academia Recordurilor Mondiale (World Records Academy) ca fiind cel mai lung poem de dragoste din lume.
Conform Mediafax, Academia descrie poemul, pentru generația milenialilor, ca fiind o îmbinare între povestea filmelor „Pe aripile vântului” (dramă romantică), „Star Trek” (poveste SF) și „Love Story” (poem romantic cu sfârșit dramatic, exact ca celebrul film).
Foto: Edupedu
