Care este mai sănătoasă: cafeaua la ibric sau cea la filtru?

27.01.2023
Care este mai sănătoasă: cafeaua la ibric sau cea la filtru?

Cafeaua este a doua cea mai consumată băutură din lume, după apă. Aceasta este apreciată peste tot la nivel mondial și are mai multe modalități de a fi preparată. Oamenii de știință au demonstrat că băutura are o serie de proprietăți benefice pentru organismul uman și multe dintre aceste beneficii sunt determinate și de felul în care cafeaua este obținută.

Cafea la ibric sau cafea la filtru

Pe piață există mai multe sortimente de cafea cu diverse arome. Modul de preparare diferă de la una la alta, însă cele mai comune variante sunt: cafeaua la ibric, cafeaua la filtru și espresso. Potrivit datelor oficiale, în lume sunt consumate, în fiecare zi, peste două miliarde de cești de cafea sub diferite forme.

Specialiștii în domeniu susțin că trebuie ținut cont de doi factori atunci când se pregătește cafeaua: materialul din care e făcut recipientul în care va fi făcută băutura și efectul metodei de preparare asupra boabelor în sine. Unele materiale sunt toxice, astfel că este indicat să se cunoască efectul asupra organismului uman. La acest capitol, filtrul este recomandat deoarece are un vas confecționat din sticlă sau inox, notează kitchenaid.com.

Oamenii de știință au realizat un studiu, pe parcursul a 20 de ani, în care au observat că filtrarea cafelei, printr-un filtru de hârtie, este benefică pentru organismul uman. Cei mai mulți aleg doar să fiarbă boabele măcinate, însă fără să le filtreze. Datele colectate au arătat că cei care consumă cafea la filtru au o rată mai scăzută de boli arteriale și de deces. Din păcate, persoanele care au băut mai mult de cinci cești de cafea pe zi au anulat acest efect benefic, potrivit adevarul.ro.

Cu cafeaua la ibric, ieși pe plus la colesterol

Studiile au demonstrat că băutura preparată la ibric este mai aromată, mai tare și mai gustoasă, însă nefiind filtrată ea conține în continuare o serie de compuși care ajută la creșterea colesterolului.

Aceste substanțe se numesc diterpene și cresc în concentrație în timpul fierberii. Astfel că, o ceașcă de cafea nefiltrată conține de 30 de ori mai multe diterpene decât o ceașcă de cafea filtrată, potrivit cercetătorilor.

Specialiștii în sănătate recomandă ca persoanele care au colesterolul mărit să nu consume cafea nefiltrată, cum este cea turcească la ibric. Așadar, cafeaua nefiltrată este mai gustoasă decât cea filtrată, însă este mai nesănătoasă.

Foto: Pexels.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Putin provoacă Japonia! Care este povestea Insulelor Kurile? Cum au ajuns la ruși, deși erau teritorii japoneze?
Putin provoacă Japonia! Care este povestea Insulelor Kurile? Cum au ajuns la ruși, deși erau teritorii japoneze?
Rusia și Japonia, în fața unui conflict diplomatic istoric, după ce Vladimir Putin s-a deplasat pe Iturup, una dintre insulele arhipelagului Kurile, revendicate atât de Moscova, cât şi de... citește tot
IRI Travel lansează pachete speciale pentru Eurovision 2027 în Burgas – Bulgaria
IRI Travel lansează pachete speciale pentru Eurovision 2027 în Burgas – Bulgaria
IRI Travel, principalul touroperator specializat pe destinația Bulgaria din România, anunță pregătirea unor programe turistice speciale dedicate concursului Eurovision Song Contest 2027, care va... citește tot
Ghidul cumpărăturilor inteligente: Ce produse să nu cumperi niciodată din supermarket la preț întreg
Ghidul cumpărăturilor inteligente: Ce produse să nu cumperi niciodată din supermarket la preț întreg
Cu toții am simțit în ultima vreme cum bonul de la supermarket devine tot mai lung, iar suma finală tot mai mare. Cu toate acestea, marile lanțuri de magazine folosesc strategii bine gândite de... citește tot