Ce s-a întâmplat azi, 27 iunie?

27.06.2022
Ce s-a întâmplat azi, 27 iunie?

Pe data de 27 iunie, în calendarul creștin-ortodox, sunt sărbătoriți Sf. Cuv. Samson, primitorul de străini, și Sf. Mironosiță Ioana. Totodată, este celebrată și Ziua Mondială a Pescuitului. Trebuie precizat că această dată reprezintă cea de-a 178-a zi a calendarului gregorian și a 179-a zi în anii bisecți.

Evenimente istorice 27 iunie

1709 – Țarul Petru cel Mare al Rusiei a obținut o victorie istorică în fața lui Carol al XII-lea al Suediei în bătălia de la Poltava. Petru I sau Petru cel Mare (1672 – 1725) a fost unul dintre cei mai importanți lideri ruși din istorie. Deciziile sale politice au dus la modernizarea țării, însă unele dintre ele au fost discutabile, precum… taxa pe barbă.

1913 – La această dată România a intrat în Al Doilea Război Balcanic, alături de Grecia, Serbia, Muntenegru și Turcia. Drept urmare, țara noastră a declarat război Bulgariei.

1943 – A fost un moment important pentru literatura română, fiindcă a fost inaugurat, în Cișmigiu, ansamblul de statui „Rondul Roman”, reprezentând busturile unor scriitori de seamă.

1950 – Președintele Statelor Unite ale Americii Harry S. Truman a dat ordin trupelor americane să intervină în războiul dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud.

1954 – În Uniunea Sovietică, la Obninsk, a fost inaugurată prima centrală nucleară din lume.

1967 – La această dată a fost instalat primul ATM (bancomat) din lume, la Londra.

1968 – A avut loc la Praga „manifestul celor 2.000 de cuvinte”. Acesta a fost un text scris de un grup de intelectuali, care au cerut instituirea unui regim liberal.

1989 – A fost o zi cu un puternic impact istoric și emoțional, fiindcă a fost tăiat gardul de la frontiera dintre Austria și Ungaria de către miniștrii de externe a celor două țări.

1991 – Slovenia a fost invadată de trupele iugoslave, după ce cu două zile în urmă își declarase independența.

2007 – A fost data la care Tony Blair s-a retras din funcția de premier al Regatului Unit, după zece ani de mandat. Gordon Brown a fost următorul prim-ministru britanic.

Foto: Wikipedia.org

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Mit sau realitate: în Japonia, angajatul care ajunge primul parchează pe locul cel mai îndepărtat de intrare
Mit sau realitate: în Japonia, angajatul care ajunge primul parchează pe locul cel mai îndepărtat de intrare
În ultimii ani, internetul a fost inundat de anecdote care pun în lumină cultura muncii din Japonia – un sistem adesea admirat pentru disciplină, respect și spirit colectiv. Una dintre cele... citește tot
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
Fisticul necesită condiții extreme pentru a înflori: veri foarte fierbinți (peste 38°C) și ierni reci (sub 7°C), fiind unul dintre puținele culturi care prosperă în zone cu variații... citește tot
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
În inima Europei, la poalele Alpilor și pe malurile Dunării, Viena își poartă cu eleganță reputația de oraș imperial, plin de istorie, artă și muzică clasică. Însă, dincolo de... citește tot