Despre cel mai mare poet român și viața acestuia s-au scris milioane de pagini și probabil se vor mai scrie. Nu doar opera sa a fost magistrală, ci și viața scurtă pe care a dus-o Eminescu ar fi putut lesne face scenariul unui film premiat cu Oscar. Deși a trăit doar 39 de ani, Eminescu a avut suficient timp să demonstreză cât era de talentat și de uman.
Pe data de 28 iunie 1883, Mihai Eminescu a fost arestat și internat la ospiciu în urma unui episod memorabil. Aflat la Capșa, poetul a ținut un discurs „politico-socialo-national” și, din cale afară de înfierbântat, ar fi scos un pistol și ar fi spus: „Vreau să îl împuşc pe rege!”. A fost suficient pentru ca scriitorul să fie pus în cămașă de forță pentru prima dată.
După anul 1884, Eminescu se reîntoarce la Iași unde caută o slujbă. Astfel începe cea mai grea perioadă din viața poetului care ajungă să trăiască din mila semenilor, de pe o zi pe alta. După doi ani zbuciumați, poetul petrece aproape o jumătate de an la Mănăstirea Neamț. Eminescu ajunge stă la Neamț de pe 6 noiembrie 1886 până 10 aprilie 1887.
Certificat medical în baza căruia a fost internat scria că „Luceafărul” suferă de alienație mintală. În registrul de primire al așezământului s-a notat: „34 ani (?), ortodox, român, profesiunea liberă, din urbea Iași, boala: manie furibundă… delirium tremens”.
Iată ce nota unul dintre ieromonahii care l-au cunoscut pe Eminescu atunci: „Pe ziua de Sfinții Voievozi în anul 1886, m-au chemat la Mănăstirea Neamțu, la bolniță, și l-am spovedit și l-am împărtășit pe poetul M. Eminescu. … era limpede la minte, numai tare posac și trist. Și mi-au sărutat mâna și mi-au spus: ‘Părinte, Să mă îngropați la țărmurile mării și să fie într-o mânăstire de maici, și să ascult în fiecare seară ca la Agafton cum cântă Lumină lină’”.
După ce face un periplu la spitale din România și din străinătate, Eminescu moare pe data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineața, în casa de sănătate a doctorului Șuțu din strada Plantelor nr. 9, București. Poetul fusese internat cu câteva luni înainte în spitalul Mărcuța din București și apoi fusese transportat la sanatoriul Caritas. Diagnosticul? „Alienație mintală în formă de demență, stare care reclamă șederea sa într-un institut”.
Mihai Eminescu a fost condus pe ultimul drum pe data de 17 iunie 1889, o zi mohorâtă și ploioasă. La căpătâiul lui era pus volumul de „Poesii”, îngrijit de Titu Maiorescu și singurul volum tipărit cât a fost în viață. Poetul a fost condus pe ultimul drum într-un dric simplu, tras de doi cai. Mihai Eminescu a fost înmormântat în cimitirul Bellu, parcela 9 și nicidecum la malul mării, cum a visat!
