Mihai Eminescu este catalogat de critici ca fiind cel mai mare poet din istoria literaturii românești. Născut pe data de 15 ianuarie 1850, acesta este remarcat la nivel mondial prin publicarea unui singur volum, numit „Poesii”. Acesta deține recordul mondial pentru cel mai lung poem de dragoste, „Luceafărul”, care are 98 de strofe. Viața marelui poet este plină de mister și controverse, deși au trecut peste 130 de ani de la dispariția sa. Acest lucru ne face să ne întrebăm cum a murit până la urmă Mihai Eminescu?
„Nu cunosc mândrie mai mare decât să fii român”, spunea adesea acesta în timpul vieții sale. Mare iubitor de neam, cuceritor, fumător înrăit, amator de cafea și petreceri, dar și tulburător de frumos, așa era descris faimosul poet de către cercetători. Dincolo de amabilitatea și inteligența sa, se pare că după vârsta de 25 de ani, mintea lui Eminescu începe să se confrunte cu diverse probleme, în termeni moderni fiind numită „sindrom bipolar”. Titu Maiorescu scrie despre problemele lui Mihai Eminescu în jurnalul său:
„Dacă a înnebunit Eminescu, atunci cauza este exclusiv eternă, este înnăscută, este ereditară. Viața lui era neregulată. Adesea se hrănea numai cu narcotice și excitante: abuz de tutun și cafea, nopți petrecute în citire și scriere, zile întregi petrecute fără mâncare. Și apoi, deodată, după miezul nopții, mâncăruri fără alegere și fără măsură. Așa era viața lui Eminescu.”
În timpul vieții sale, Eminescu a fost tratat cu morfină de doctorul psihiatru Alexandru Șuțu. Obișnuința vremii din secolul al XIX-lea era să se prescrie opium sau hașiș pentru tratamente.
În data de 3 februarie 1889, este internat la spitalul Mărcuța din București și apoi transferat la sanatoriul Caritas. Medicul Zaharia Petrescu, împreună cu Alexandru Șuțu l-au examinat în data de 20 martie afirmând: „dl Mihai Eminescu este atins de alienație mintală în formă de demență, stare care reclamă șederea într-un institut.”
Boala a devenit tot mai severă și violentă, iar acesta a murit în 15 iunie în același an în jurul orei 4 dimineața. Boala și moartea sa sunt puse sub semnul întrebării. Unii spun că în timpul vizitei de la Viena, acesta a contractat cea mai răspândită boală a vremii, sifilis. În 1972 și 1996 au avut loc mai multe analize, iar medicii au susținut că poetul a suferit de o psihoză endogenă de tip maniaco-depresiv, fără demență, paralizie sau distrugere a creierului.
Ultima poezie a lui Mihai Eminescu a fost publicată de Ilie Ighel Deleanu în revista ”Fântâna Blanduziei”. Creația literară se numește ”Stelele-n cer”, titlul fiind adăugat de redactor după primul vers. Conform admiratorilor săi, poezia a fost scrisă cu o oră înainte de moarte și se poate citi sentimentul clipei finale.
Stelele-n cer
Deasupra mărilor
Ard depărtărilor
Până ce pier.După un semn
Clătind catargele
Tremură largile
Vase de lemn;Nişte cetăţi
Veghind întinsele
Si necuprinsele
Singurătăţi.Orice noroc
Şi-întinde-aripile
Gonit de clipele
Stării pe loc.Până ce mor,
Pleacă-te îngere
La trista-mi plângere
Plină de-amor.Nu e păcat?
Ca să se lepede
Clipa cea repede
Ce ni s-a dat?
Foto: Portal.revistatimpul.ro
