Tragedia care a înlăcrimat România. 90 de copii au ars de vii în biserică în Săptămâna Mare

10.04.2023
Tragedia care a înlăcrimat România. 90 de copii au ars de vii în biserică în Săptămâna Mare

Se spune că atunci când te afli în biserică ești mai aproape de Dumnezeu. Casa Tatălui Ceresc este un loc unde răul nu poate exista, iar credincioșii pot să se roage în siguranță. Din păcate, pentru 116 persoane din Costești situația nu a stat deloc așa și și-au pierdut viața chiar în biserică, într-o tragedie care a zguduit România din temelii. Dintre cele peste 100 de victime, 90 erau copii.

Dumnezeu a dat, Dumnezeu a luat

În anul 1930, în Vinerea Mare dinainte de Paște, toată lumea se pregătea de Învierea Domnului. Cei mai mulți dintre localnici au ales să meargă la biserică, la slujbă, pentru a fi mai aproape de Iisus Hristos și a celebra viața peste moarte. Oamenii s-au îmbrăcat frumos în straie de sărbătoare și s-au îndreptat către lăcașul de cult în amurgul serii.

Era o zi frumoasă de primăvară, în care natura revenea la viață după o iarnă de hibernare, florile înfloriseră, păsărelele ciripeau și totul părea la locul lui. Micuța biserica din localitatea Costești, județul Argeș, era din lemn, iar în Vinerea Mare lumea venise cu mic cu mare să asculte slujba, astfel că în interior nu mai exista loc nici să arunci un pai. Ca atare, cei mai mulți dintre adulți au ales să rămână afară și să îi lase pe copii să stea în clădire.

Slujba a început, iar cuvântul lui Dumnezeu mângâia sufletele celor prezenți. Toată lumea cânta alături de corul bisericii și tristețea că Mântuitorul a fost răstignit, dar și fericirea că a Înviat se împleteau.

Copiii au ars de vii

Vinerea Mare este Vinerea Neagră sau Vinerea Prohodului și este considerată cea mai neagră zi din istoria creștinismului, fiindcă Iisus Hristos a fost răstignit. Nimeni nu putea să prevestească ceea ce urma să se întâmple în biserica de la Costești, județul Argeș.

Trebuie precizat că lăcașul de cult nu avea curent electric, în acea perioadă, iar lumina din interior era asigurată de lumânări. Una dintre aceste lumânări a atins panglica unei coroane, iar focul s-a extins foarte rapid, de parcă fusese mâna Diavolului.

Ușa bisericii era una de mici dimensiuni și se deschidea spre interior. Panica i-a cuprins pe cei prezenți în lăcașul de cult, care și-au pierdut rațiunea și s-au îmbulzit să iasă afară, însă în loc să tragă de ușă au împins-o. Drept urmare, 116 persoane și-au pierdut viața, dintre care 90 au fost copii.

Acolo unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor, spune versetul biblic Matei 18:19-20.

Din păcate, în seara de 18 aprilie 1930 Dumnezeu nu a fost prezent și „a permis” o asemenea tragedie. Oamenii s-au întrebat ani de zile după aceea de ce Tatăl Ceresc a lăsat să aibă loc un astfel de eveniment. Răspunsul nu a venit niciodată, dar despre tragedia din 1930 se vorbește și astăzi.

Presa vremii a relatat amănunțit cele întâmplate, tragedia fiind prezentată în toată Europa și peste ocean în Statele Unite ale Americii. La înmormântarea celor 116 persoane a participat și Regina Maria, soția regelui Ferdinand I, împreună cu tânărul Mihai, care era rege la acea vreme, deși avea numai 9 ani.

În locul fostei biserici oamenii au ridicat un monument, în memoria celor morți în acea tragedie. În fiecare an în apropierea Paștelui se ține o slujbă de comemorare la care de multe ori au participat și multe dintre autoritățile județului Argeș, potrivit ziarulargesul.ro.

Foto: libertatea.ro

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
De ce este nevoie de autostrăzi în caz de război? Ce rol va avea autostrada A7 de la București la Iași?
De ce este nevoie de autostrăzi în caz de război? Ce rol va avea autostrada A7 de la București la Iași?
România va avea prima autostradă construită cu bani din Programul SAFE, după ce a fost semnat contractul pentru tronsonul Târgu Neamț – Târgu Frumos al Autostrăzii Unirii A8. Lotul are o... citește tot
Ce vizionar! Ce român a anticipat existența unei Uniuni Europene cu mulți ani înainte ca ea să se înfăptuiască?
Ce vizionar! Ce român a anticipat existența unei Uniuni Europene cu mulți ani înainte ca ea să se înfăptuiască?
Când ne gândim la părinții fondatori ai Uniunii Europene, numele care ne vin cel mai des în minte sunt Robert Schuman, Jean Monnet sau Konrad Adenauer. Cu toate acestea, în perioada... citește tot
5 trucuri prin care poți să economisești bani buni într-o zi de plajă
5 trucuri prin care poți să economisești bani buni într-o zi de plajă
O ieșire la mare ar trebui să însemne relaxare, soare și valuri, dar adesea se transformă într-o cheltuială substanțială din cauza prețurilor ridicate din stațiuni. De la șezlonguri... citește tot