Povestea morunului de 675 de kilograme cu o vârstă de peste 100 de ani prins în Delta Dunării

16.06.2022
Povestea morunului de 675 de kilograme cu o vârstă de peste 100 de ani prins în Delta Dunării

Delta Dunării reprezintă locul unde peștele este la el acasă. Aici se află printre cei mai mari pești de apă dulce din Europa. Satul Sfântul Gheorghe din județul Tulcea este recunoscut în toată România, fiindcă cei mai mulți locuitori ai acestei așezări sunt pescari din tată-n fiu.

În această zonă este raiul sturionilor, o specie de pește care ajunge la o greutate impresionantă. De-a lungul timpului, în Deltă au fost prinși foarte mulți pești masivi, însă unul dintre ei a bătut mai multe recorduri. Un localnic, pe nume Eduard Acsente, a povestit, pentru adevarul.ro, cum în trecut echipa tatălui său a prins un morun de 675 de kilograme.

Îmi amintesc că echipa tatălui meu a prins un morun de 675 de kilograme, din pântecele căruia a scos 145 de kilograme de caviar. Aveam vreo 12 ani atunci, dar şi acum revăd monstrul, a povestit bărbatul, pentru sursa citată mai sus.

Sturionii pot fi prinși numai pe furtună

Potrivit pescarilor profesionişti, sturionii pot fi prinşi doar pe furtună şi cu unelte speciale. Aceștia călătoresc pe fundul Dunării cu viteze foarte mari și nu pot fi păcăliți așa ușor.

Ei călătoresc pe fundul Dunării, cu viteze foarte mari, de 70 de kilometri pe oră. Pentru a-i păcăli, pescarii montau pe stâlpi de lemn din salcâm înfipţi pe fundul apei, carmace, adică un şir de cârlige de 30-35 de centimetri. În trecerea lui, morunul se agăţa cu coada de aceste scule. Peştii se prindeau la adâncimi care variau între 2 şi 50 de metri, a mărturisit Eduard Acsente, pentru sursa citată mai sus.

Morunul este cel mai mare peşte de apă dulce din lume. Pentru a ajunge la o greutate de peste 600 de kilograme, un morun ar trebui să trăiască mai bine de 100 de ani, spun specialiștii. La nivel mondial, cel mai mare morun din istorie a fost prins pe Volga. Cât cântărea? „Doar” 1571 de kilograme. Pielea acestuia a fost conservată și este expusă la un muzeu din Rusia.

Morunii sunt pești solitari ce trăiesc pe fundul mărilor și râurilor. Aceștia pot coborî până la 180 de metri în profunzime. Depun icrele în cele mai profunde părți ale albiei râurilor, apoi se reîntorc în mare. Peștii alcătuiesc peste 80% din hrana morunului.

Printre cei mai mari pești care au fost capturați pe apele Dunării se numără un șalău de 21 de kilograme, un caras de 5,2 kilograme, un somn de 110 kilograme, o știucă de 18 kg sau un crap de 48 de kilograme.

Foto: Youtube.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Cine a fost Gheorghe Eminescu, unul dintre urmașii poetului? A murit târziu, cu un an înainte de Revoluția din 1989!
Cine a fost Gheorghe Eminescu, unul dintre urmașii poetului? A murit târziu, cu un an înainte de Revoluția din 1989!
Gheorghe Eminescu, nepotul Luceafărului, care a trecut din tranșeele de la Mărășești în celulele de la Jilava și Aiud: a purtat un nume uriaș, dar și-a câștigat singur locul prin curaj... citește tot
Cine a întemeiat prima colonie britanică în America?
Cine a întemeiat prima colonie britanică în America?
Răspunsul la această întrebare nu este atât de simplu pe cât pare la prima vedere, deoarece istoria colonizationale britanice în America de Nord este împărțită între o primă tentativă... citește tot
Cum au scăpat alte orașe mai civilizate de prezența urșilor. Ce ar trebui să facă autoritățile din Brașov?
Cum au scăpat alte orașe mai civilizate de prezența urșilor. Ce ar trebui să facă autoritățile din Brașov?
Brașovul este, fără îndoială, unul dintre cele mai frumoase orașe din România, dar farmecul său de așezare la poalele muntelui vine la pachet cu o problemă din ce în ce mai acută:... citește tot