Cu toții am învățat pe vremea când eram copii că vaca face „muuu”, cățelul face „ham-ham”, rațele fac „mac-mac”, iar lupii fac „auuu”. Dar, câți dintre noi știm, oare, că măcănitul rațelor și urletul lupilor nu produc ecou?
Mitul potrivit căruia măcănitul rațelor nu produce ecou a apărut, probabil, din felul în care această pasăre de apă măcăne. Este un „maaaaaccc” prelung la sfârșit, care maschează adesea ecourile produse, făcându-le mai greu de deosebit de ecou.
Deci, practic, pe măsură ce o rață măcăne și sunetul răsună și dispare, pur și simplu acesta este perceput ca un măcănit prelung, și nu ca un măcănit scurt care are ecou, așa cum, probabil, este auzit.
Multe dintre speciile de rațe, cu excepția celor domestice şi a femelei din rasa Anas platyrhynchos, nu măcăne, ci scot un altfel de sunete. La una dintre edițiile din anul 2003 ale emisiunii de televiziune „MythBusters” (n.n. – vânătorii de mituri), care a fost produsă de firma australiană Beyond Television Productions pentru Discovery Channel în SUA și în Canada, s-a demonstrat că măcănitul raţei are un oarecare ecou, chiar dacă sunetul perceput este mult mai scurt.
Odată ce mitul măcănitului a fost demontat, la scurt timp după aceea, a fost lansată o altă ipoteză la fel de ciudată. În cadrul emisiunii „50 de fapte pe care nu le-ai știut niciodată despre animale”, difuzată de Animal Planet, s-a spus că „urletul lupului nu are ecou”.
Această ipoteză s-a născut din faptul că lupii urlă cel mai adesea în pădure, care nu reprezintă un mediu propice producerii de ecouri. Mai degrabă, sunetul tinde să fie absorbit decât reflectat.
De asemenea, mitul conform căruia urletul lupilor nu are ecou ar putea proveni din faptul că, dacă un om este suficient de aproape de un lup, el nu va putea să-și dea seama dacă este urletul propriu-zis sau ecoul. Dar, dacă nu se află foarte aproape de un lup, este foarte posibil ca omul să aibă senzația că aude mai mulți lupi în loc de unul singur.
Aceasta se explică prin faptul că, adeseori, lupii urlă în tonuri oscilante sau modulate și schimbă rapid tonalitatea. Ei folosesc acest truc atunci când se simt amenințați, cu scopul de a face să se creadă că sunt mai mulți și nu unul singur.
În concluzie, toate sunetele produse de o anumită sursă produc ecou. Ecoul este un fenomen acustic ce constă în repetarea prin reflexie a sunetului emis de o sursă și perceperea acestuia ca un sunet distinct în raport cu sunetul primar.
Pentru ca sunetul reflectat de un obstacol să fie perceput distinct, ca ecou, el trebuie să se întoarcă la ureche după ce a încetat perceperea sunetului inițial.
Deoarece un sunet persistă în ureche cel puțin o zecime de secundă, sunetul reflectat va fi perceput ca ecou doar dacă va ajunge la ureche după cel puțin o zecime de secundă de la perceperea sunetului emis.
Pentru ca un sunet foarte scurt să fie perceput ca ecou, distanța până la un obstacol trebuie să fie de cel puțin 17 m, deoarece viteza sunetului în aer este de aproximativ 340 m/s. Prin urmare, sunetul va parcurge distanța de 2×17=34 m într-o zecime de secundă.
Dacă distanța până la obstacolul reflectant este mai mică de 17 m, sunetul reflectat va ajunge înainte de încetarea senzației auditive a sunetului direct, producând în ureche o prelungire și o întărire a acestuia. În acest caz, nu mai este vorba de ecou, ci de fenomenul care poartă denumirea de reverberație.
Foto: Pexels.com
