Coreea de Nord este unul dintre cele mai închise state din lume. Începând cu anul 1948, Coreea de Nord este condusă de dinastia Kim fiind astăzi una dintre ultimile țări din lume cu regim totalitar.
Democrația în Coreea de Nord pare a fi o utopie. Asta nu înseamnă că în țara condusă de Kim Jong-Un nu sunt alegeri. La fiecare cinci ani, în Coreea de Nord, electoratul alege Adunarea Supremă a Poporului (SPA).
În plus, față de alegerea Adunării Populare Supreme, oamenii aleg reprezentanți în orașe, județe și provincii. Alegerile în Coreea de Nord sunt non-competitive, fără opoziție, cu candidați pentru fiecare oficiu aleși în prealabil de către organizațiile de partid.
Pe buletinele de vot apare, de obicei, un singur nume, decis de partidul lui Kim Jong-Un, Frontul Democrat pentru Reîntregirea Patriei. Cu alte cuvinte, în Coreea de Nord se practică nu alegeri democratice, ci alegeri inutile. Sau, alegeri cu o singură opțiune.
Analiştii politici din întreaga lume sunt de părere că operaţiunile de vot din Coreea de Nord sunt, de fapt, un rit care le permite autorităţilor să revendice un mandat popular şi să consolideze loialitatea faţă de regim.
Începând cu anul 1947 și până în 1989, România a fost, asemeni Coreei de Nord, un stat totalitar. Deși în 50 de ani de comunism au fost prezentate mai multe sisteme electorale, șeful statului era ales de către un număr strâns de electori. Totuși, în ceea ce privește partidul câștigător, acesta era, de obicei, ales cu peste 99% dintre voturi. Nicolae Ceauşescu a fost primul preşedinte al României. După moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej din anul 1965, Ceaușescu avea să conducă în premieră destinele românilor.
În cadrul Plenarei CC al PCR din 25-26 martie 1974 s-a hotărât ca instituirea funcţiei de preşedinte al Republicii Socialiste România şi înaintarea către Marea Adunare Naţională a propunerii alegerii lui Nicolae Ceauşescu în funcţia de Preşedinte al RSR. O dată la patru ani, Ceaușescu avea să fie reales de Marea Adunare Națională. Preşedintele ţării nu era ales de popor, ci de deputaţii aleşi de popor pentru a-l reprezenta în Marea Adunare Naţională.
Electoratul era chemat o dată la patru sau cinci ani la vot. „Alegerile în acea perioadă erau hotărâte, deliberate şi şablonate. Ele întotdeauna se încheiau cu scorul de 99,9% pentru partidul comunist”, povestește istoricul Cezar Cherciu.
