Arhitectul reformei rurale naționale și al emacipării țărănești, Alexandru Ioan Cuza, a fost primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România.
Pe 5 ianuarie 1859, a fost ales Domn al Moldovei, ulterior, pe 24 ianuarie și al Țării Românești reușind astfel Unirea celor două principate. El a încercat să conducă în maniera plebiscitară a împăratului francez Napoleon al III-lea și a considerat țărănimea ca „forța activă a statului”.
În anul 1863 a expropriat vastele terenuri deținute de mănăstirile Moldovei și Țării Românești, iar în anul următor a introdus un program de redistribuire a terenurilor (august 1864), pe care le-a oferit țăranilor ca fiind propriile lor proprietăți. Aceștia munceau terenul, creșteau animale și dădeau anual a zecea parte din produsele obținute statului.
Mai mult de atât, Alexandru Ioan Cuza intenționând să ofere servicii educaționale universale gratuite și obligatorii, a construit mai multe școli la toate nivelurile și a introdus un program pentru acordarea de burse studenților săraci.
El a introdus, de asemenea, reforma în legile electorale, precum și în sistemul judiciar și a revizuit structura statului printr-o nouă constituție, pentru a-și consolida propria autoritate. Cu toate acestea, din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, aceștia formaseră o alianță între conservatori și liberali radicali și l-au forțat pe Cuza să abdice și să plece în exil în anul 1866.
Acesta și-a petrecut restul vieții în exil, locuind în Paris, Viena și Wiesbaden. El a încercat să revină în țară și Carol I a transmis cererile sale Consiliului de Miniștri, însă nu a primit permisiunea de a intra în țară.
În urma unei răceli puternice, dar și a unor afecțiuni vechi, cum ar fi astmul, tulburări ale ficatului și ale inimii, Alexandru Ioan Cuza a murit la doar 53 ani, în mai 1873.
Domnitorul a rămas în memoria românilor ca fiind un conducător extrem de cinstit și bun. Cea mai populară legendă în care este amintit numele lui Cuza cea despre ocaua mică, aceasta dând naștere și expresiei „l-a prins cu ocaua mică”. Românii folosesc această sintagmă atunci când se referă la „a umbla cu înşelăciuni”, „a înşela”.
În urma unei vizite neanunțate pe care Alexandru Ioan Cuza a făcut-o într-o piață din Galați, a fost descoperit un negustor care păcălea cumpărătorii.
Domnitorul s-a îmbrăcat ca un om de rând cu o haină țărănească lungă și s-a plimbat printre oamenii din târg. Acesta aflase că unii negustori nu foloseau ocaua mare, așa cum se hotărăse printr-o lege a vremii. Poporul cunoștea legea ca fiind „ocaua lui Cuza”.
Cuza l-a prins cu „ocaua mică” pe un negustor hoţoman care păcălea cumpărătorii cu două tipuri de măsură în a stabili cantitatea de lapte, de smântână etc.
După ce i-a confiscat chiar Vodă cele două ocale negustorului hoţ, Cuza a mers prin piaţă arătând târgoveţilor minciuna vânzătorului necinstit.
„Străjuit de slujitori domneşti, neguţătorul mergea pe uliţi, ridica ocaua mică şi striga cât îi ţinea gura:
– Cu asta, nu!
Apoi, ridica ocaua mare şi striga şi mai tare:
– Cu asta, da!
Şi aşa l-au plimbat slujitorii domneşti prin tot târgul: «Cu asta, nu!»… «Cu asta, da!»… Şi i-a fost de ajuns această plimbare ca să se facă om cinstit.”
Foto: Captură Youtube
