Românul este un om muncitor, chiar dacă este salariat sau patron. În același timp, partea rurală a țării este plină de țărani care își muncesc pământurile pentru foloase bănești sau materiale. Sutele de mii de hectare ale țării sunt lucrate anual de proprietari sau arendași și asta se întâmplă neîntrerupt de sute de ani. De ce țăranii români mereu și-au dorit pământ?
România este o țară care se împarte în 2 clase, cei care locuiesc la sat și cei care locuiesc la oraș. Locuitorii de la sat lucrează în preponderență pământul fie pentru a vinde producția, fie pentru a culege roadele în folosul propriu. Pentru cei care locuiesc la oraș există alte priorități, precum cariera sau timpul de relaxare pe care îl pot petrece. În funcție de regiunea geografică în care te afli, interesele principale vor fi diferite.
„Iar pământul îi era drag ca ochii din cap” – (Ion, Liviu Rebreanu)
În articolul de astăzi ne vom axa pe cei care locuiesc la sat. România este un stat în care satul este o parte importantă, în continuă dezvoltare și care mereu a suferit modificări. Dacă acum 200 de ani, cei mai mulți oameni trăiau la țară, începând cu construirea fabricilor din comunism, atenția s-a mutat la orașe. După căderea comunismului și dezvoltarea democrației s-au dezvoltat alte 2 clase, care au continuat să plece spre oraș și care deopotrivă s-au retras la țară, la curte.
De-a lungul timpului, însă, fiecare țăran nu și-a dorit nimic altceva decât pământ. Dacă vom merge la bunici, sigur vom auzi diverse sintagme precum: „X are 10 hectare”. Hectarul este principul mod de a măsura dimensiunea pământului pe care cineva le are. Pământul este o resursă puternică, cu un preț stabil.
Regele Ferdinand I și Alexandru Ioan Cuza reprezintă unele dintre cele mai importante persoane ale istoriei României. Aceștia au conștientizat importanța țăranilor, astfel că nu de puține ori le-au oferit pământuri gratuite oamenilor de la sate. În majoritatea cărților din liceu, pe care le-am citit despre perioada respectivă, am putut observa că subiectul principal al poveștii era pământul și munca acestuia.
La început, cei mai mulţi dintre ţăranii împroprietăriţi erau nevoiţi să muncească mai întâi pământul boierilor şi după aceea lucrau pe propria fâşie de teren. La începutul secolului al XX-lea s-a dezvoltat arenda. În această perioadă, aproximativ 340.000 de hectare de teren agricol erau arendate.
”Pentru întreţinerea lor şi a vitelor, ei erau nevoiţi să mai caute pământ aiurea. Pământ şi nu lucru, căci lotul pe care li-l dăduse legea, deşi mic, îi obliga totuşi să ţie vite de muncă, să aibă plug şi car, să fie plugar. Lotul îi mai lega şi de sat, căci nu-l puteau vinde decât cu multe greutăţi şi numai muncitorilor lipsiţi de pământ”, scria Constantin Garoflid, reformator al agriculturii de la sfârşit de secol XIX , în cartea ”Agricultura veche”, apărută în anul 1943.
Astfel că, românul este un om muncitor, care mereu și-a dorit pământ din mai multe motive. Unul dintre acestea ar fi prețul mereu în creștere pe care îl va avea. Un hectar de pământ anul acesta va avea un preț, iar peste 10 ani, va costa mai mult. Al doilea motiv ar fi că dimensiunea pământului este proporțional cu cât poți să produci, iar câștigurile ar fi superioare.
Primii 20 de proprietari de terenuri arabile din România dețin aproximativ 250 mii hectare, adică aproximativ 2,5% din suprafața totală arabilă. Suprafața poate fi comparată cu întregul spațiu agricol din Cluj sau Satu Mare.
Cei mai mari proprietari de terenuri arabile din România sunt arabii de la o companie denumită Al Dahra, care dețin o fermă denumită Agricost în Brăila. Aceștia au un contract concesionat pentru 57.000 de hectare, adică toată Insula Mare a Brăilei.
Foto: Depositphotos.com
