Fiecare limbă are particularitățile sale. Cu cât limba este vorbită de mai multe milioane de oameni, cu atât diferă mai mult de la o regiune la alta. La nivel global, 61,8 milioane de oameni au ca limbă nativă limba italiană. Dintre aceștia 55 sunt numai în Italia.
Pe lângă faptul că gesticulează foarte mult când dialoghează, italienii se exprimă și cu ajutorul interjecțiilor, atunci când este cazul. De exemplu cuvântul „Boh” este un termen pe care îl poți auzi la tot pasul în Italia. Practic, acest „Boh” înseamnă „nu știu, cine știe”. Dar, pentru a evita să spună: „Non so”, locuitorii din Peninsulă spun simplu: „Boh”, scrie mycornerofitaly.com.
Gramatical, „Boh” este o interjecție. Interjecția sintetizează practic o stare de spirit cu o expresie simplă. Înseamnă că poate reprezenta o propoziție întreagă de la sine sau poate fi poziționată în mijlocul unui discurs fără legături cu restul propoziției. Faimosul „Boh” poate fi folosit pentru a exprima îndoiala, indiferența sau reticența de a comenta ceva. Se pare că originea sa este onomatopeică, adică transcrierea sunetului pe care oamenii îl emit atunci când vor să exprime incertitudinea. Exemplu: „Câți ani are fiul lui Victor?” „Boh, habar n-am”. Totuși, „boh” este nepoliticos și nu se recomandă să fie utilizat într-o conversație protocolară.
Italienii vorbesc repede și au o limbă melodioasă. Totuși, aceștia nu ratează ocazia să se folosească de mâini și să gesticuleze atunci când situația o cere. Obiceiul de a gesticula s-a moștenit din moși-strămoși și a devenit involuntar pentru locuitorii din Peninsulă.
Gesticulatul este, în primul rând, folosit de italieni ca formă de exprimare pentru a însoți conversația și nu ca un substitut pentru comunicarea verbală. Ajutându-se de limbajul trupului, indivizii doresc în mod inconștient să fie mai vizibili și să ocupe mai mult spațiu într-un cadru urban aglomerat adăugând elemente fizice la comunicarea lor.
Isabella Poggi, profesor de psihologie la Universitatea Roma Tre și expert în gesturi, a identificat în jur de 250 de gesturi pe care italienii le folosesc în conversațiile de zi cu zi.
O teorie extrem de pertinentă susține că italienii au dezvoltat gesticulatul ca o formă alternativă de comunicare în secolele în care au trăit sub ocupație străină – de către Austria, Franța și Spania în secolele al XIV- lea, al XIX-lea – ca o modalitate de comunicare fără înțelegerea stăpânilor lor. Practic, un limbaj ascuns.
Foto: Depositphotos.com
