Italienii sunt, de departe, unul dintre cele mai captivante popoare din Europa cu o istorie veche de mii de ani. Pe lângă pizza și paste, plajele însorite ale Mării Mediterane sau muzica veselă, gesticulatul face parte din cultura italiană. Totuși, de ce dau permanent din mâini italienii?
Italienii vorbesc repede și au o limbă melodioasă. Totuși, aceștia nu ratează ocazia să se folosească de mâini și să gesticuleze atunci când situația o cere. Obiceiul s-a moștenit din moși-strămoși și a devenit involuntar pentru locuitorii din Peninsulă.
Gesticulatul este, în primul rând, folosit de italieni ca formă de exprimare pentru a însoți conversația și nu ca un substitut pentru comunicarea verbală. Ajutându-se de limbajul trupului, indivizii doresc în mod inconștient să fie mai vizibili și să ocupe mai mult spațiu într-un cadru urban aglomerat adăugând elemente fizice la comunicarea lor.
Copiii italieni își imită părinții sau bunicii și astfel gesticulatul a devenit „un mod de viață” și „o carte de vizită” pentru italieni.
Uneori, gesticularea poate scăpa de sub control. În anul 2012, cea mai înaltă instanță din Italia a decis că un bărbat care a lovit din greșeală o femeie în vârstă de 80 de ani în timp ce gesticula într-o piață din regiunea sudică Puglia este răspunzător pentru daune civile.
„Strada publică nu este o cameră de zi”, au decis judecătorii, spunând: „Obiceiul de a însoți o conversație cu gesturi, deși sigur este licit, devine ilicit” în anumite contexte.
Isabella Poggi, profesor de psihologie la Universitatea Roma Tre și expert în gesturi, a identificat în jur de 250 de gesturi pe care italienii le folosesc în conversațiile de zi cu zi.
„Există gesturi care exprimă o amenințare sau o dorință sau disperare sau rușine sau mândrie”, a spus aceasta. „Singurul lucru care îi diferențiază de limbajul semnelor este că sunt folosite individual și nu au o sintaxă completă”, a adăugat doamna Poggi.
O teorie susține că italienii au dezvoltat gesticulatul ca o formă alternativă de comunicare în secolele în care au trăit sub ocupație străină – de către Austria, Franța și Spania în secolele XIV-XIX – ca o modalitate de comunicare fără înțelegerea stăpânilor lor.
Ca o concluzie, de-a lungul secolelor, limba italiană a suferit multe modificări. Gesturile, în schimb, au rămas aceleași.
Foto: mykhel.com
