De ce poartă regii coroane?

28.09.2022
De ce poartă regii coroane?

Monarhia, acest sistem politic, își are rădăcinile în istorie încă din cele mai vechi timpuri. Oamenii au avut nevoie tot timpul să fie conduși de cineva cu personalitate, un lider care să decidă ce trebuie și când trebuie făcut. Multe dintre organizările statale trecute s-au transformat în dictaturi, în schimb altele au alunecat ușor și sigur către monarhii constituționale.

Regele încă reprezintă figura principală în politica internă și externă a țării, însă influența sa a scăzut mult în putere. Rolul regelui în monarhiile constituționale este unul mai mult de reprezentare decât de decizie. În trecut, în schimb, regele deținea atât puterea legislativă, cât și executivă, iar totul era realizat după dorința acestuia. Coroana reprezenta simbolul suprem de putere și era purtată doar de rege sau de regină.

Ce reprezintă coroana purtată de regi?

O coroană este piesa vestimentară centrală a unei ținute monarhice. Aceasta este purtată doar de rege sau de regină și a fost utilizată pentru prima dată de civilizație trecute din Egipt și Mesopotamia (o veche regiune din Orientul Apropiat care cuprindea teritorii din Irak, Iran, Siria și Turcia).

Așadar, încă din cele mai vechi timpuri, coroanele au fost fabricate din materiale prețioase, fiind adevărate simboluri ale puterii și autorității. Grecii și romanii antici purtau adesea fie coroană din aur, fie diademe. Coroanele regilor europeni au fost mult mai elaborate, cu bijuterii și pietre prețioase încrustate, dar proveneau din aceeași tradiție. Ideea era că numai cea mai bogată și puternică persoană din țară își putea permite să aibă și să poarte un astfel de articol (vestimentar), potrivit study.com.

În concluzie, a devenit un obicei care s-a perpetuat în timp ca regii să fie identificați și prin coroana purtată pe cap. Acest obiect vestimentar a devenit astfel simbolul puterii supreme și toată lumea trebuie să aibă o conduită ireproșabilă la apariția regelui.

Care este cea mai cunoscută coroană regală?

Coroana Sfântului Eduard este piesa centrală a Bijuteriilor Coroanei Regatului Unit. Versiunea originală a fost topită, în anul 1649, când a fost abolită monarhia. Varianta actuală a Coroanei Sfântului Eduard a fost realizată pentru Charles al II-lea în 1661. Este făcută din aur solid, înaltă de 30 de centimetri, cântărește 2,23 kilograme și este decorată cu 444 de pietre prețioase și semi-prețioase. Coroana este similară cu originalul ca greutate și aspect general, dar arcadele sale sunt baroce, potrivit Wikipedia.org. Coroana este folosită de fiecare dată când un nou monarh urcă pe tron și reprezintă simbolul puterii acestuia.

Coroana Sfântului Eduard

Foto: Pexels.com și Wikipedia.org

Distribuie acest articol:
Tags:
Cele mai noi articole
Cum se calculează vechimea în muncă și unde o poți verifica online?
Cum se calculează vechimea în muncă și unde o poți verifica online?
Verificarea vechimii în muncă și înțelegerea modului în care se calculează reprezintă un pas esențial pentru orice angajat din România. Fie că te pregătești de pensionare, vrei să... citește tot
De ce, pe vremea lui Ceaușescu, era o mândrie să fii din… București?
De ce, pe vremea lui Ceaușescu, era o mândrie să fii din… București?
În memoria colectivă a perioadei comuniste, fraza „sunt din București” purta o greutate aparte. Într-o Românie în care libertatea de mișcare era strict controlată, iar resursele erau... citește tot
Ce s-ar întâmpla dacă un cutremur cu magnitudinea de 10 grade pe scara Richter ar lovi Pământul?
Ce s-ar întâmpla dacă un cutremur cu magnitudinea de 10 grade pe scara Richter ar lovi Pământul?
Cel mai puternic cutremur înregistrat vreodată de la începutul măsurătorilor seismice moderne a fost cel din Valdivia (Chile), din 22 mai 1960, care a atins o magnitudine de 9,5 pe scara... citește tot