De ce Neil Armstrong a fost primul care a pășit pe lună, deși echipajul era format din trei astronauți?

15.02.2024
De ce Neil Armstrong a fost primul care a pășit pe lună, deși echipajul era format din trei astronauți?

Neil Armstrong va rămâne pentru eternitate ca fiind primul om din istorie care a pășit pe Lună. Totuși, de ce a fost ales de către NASA Neil Armstrong să pășească pe lună și nu unul dintre colegii săi?

Pe data de 20 iulie 1969 echipajul misiunii de aselenizare Apollo 11 format din Neil Alden Armstrong, comandantul misiunii, Michael Collins, pilotul modulului de comandă și Edwin Eugene „Buzz” Aldrin Jr., comandantul modulului lunar ajungea pe Lună, satelitul natural al Terrei. Încă de la decolare se știa că cel care va păși primul pe lună va fi Armstrong. De ce?

Armstrong, eroul modest

Într-un nou documentar despre Armstrong, Chris Kraft, primul director de zbor al NASA al Misson Control, a declarat: „Armstrong a fost selectat să fie primul pe lună din cauza personalității sale. Maniera blândă a fostului pilot naval l-a făcut un bun candidat pentru a reprezenta Statele Unite. În plus, era mai bine pregătit pentru a face față celebrității decât colegii săi”.

„Un pas mic pentru om, un pas uriaș pentru omenire”, Armstrong

Într-adevăr. Cu câteva zile înainte de aselenizare, a avut loc o întâlnire secretă a oficialilor de vârf ai NASA la Houston, care a stabilit că nu numai că Armstrong ar trebui să fie „primul ieșit” pentru că era comandantul, ci și pentru că Neil avea personalitatea modestă, fără ego (comparativ cu Aldrin care era egocentric). În plus, primul pas al unui om pe Lună care să fie un exemplu de modestie ar fi dat bine în ochii întregii lumi, scrie businessinsider.com.

Doi din trei au pășit pe Lună

„Un pas mic pentru om, un pas uriaș pentru omenire”, ar fi spus Armstrong imediat după ce a pășit pe satelitul natural al Terrei. Aldrin a fost al doilea om care a pășit pe Lună. Cei doi au aterizat pe Lună în Modulul Lunar denumit Eagle, în timp ce Collins a rămas la bordul modulului Columbia. Acesta din urmă a efectuat experimente și a făcut fotografii.

Armstrong și Aldrin au petrecut mai puțin de o zi pe suprafața lunară, dintre care circa două ore și jumătate le-au petrecut în afara modulului lunar Eagle. Plimbările lor lunare i-au îndepărtat nu mai mult de 100 de metri distanță de vehicul. Cei doi au încheiat periplul lunar odată cu arborarea drapelului american.

Cei doi astronauți s-au întors la bordul navetei Columbia. Pe data de 24 iulie 1969, Armstrong, Aldrin și Collins s-au întors în siguranță pe Pământ.

De ce nu s-a reîntors omenirea pe Luna?

Astronomii consideră că Luna nu mai reprezintă un interes atât de mare, iar misiunile din trecut s-au realizat în niște condiții foarte speciale. În acea perioadă, la nivel mondial era un război rece între URSS și SUA, fiecare dintre cele două națiuni dorind să arate că deține tehnologie mult peste cea a adversarilor. Astfel, a început o cursă nebunească pentru cucerirea spațiului.

Uniunea Sovietică a lansat primul satelit Sputnik 1, în octombrie 1957 și a trimis prima persoană în spațiu, Yuri Gagarin, în aprilie 1961. Văzând realizările de la Moscova, au decis că au nevoie de o lovitură puternică și au trimis, în felul acesta, primul echipaj pe lună, format din astronauții Neil Armstrong și Buzz Aldrin.

Pe data de 20 iulie 1969, aproximativ 650 de milioane de oameni au urmărit cu suspans în timp ce Neil Armstrong cobora o scară spre suprafața Lunii. Primele sale cuvinte reprezintă o inspirație pentru astronauții de azi și au rămas în istorie: “Acesta este un pas mic pentru om, un pas uriaș pentru omenire”.

 

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Care este cel mai bine vândut parfum din toate timpurile? În top 3 sunt numai parfumuri franțuzești!
Care este cel mai bine vândut parfum din toate timpurile? În top 3 sunt numai parfumuri franțuzești!
Parfumurile sunt o industrie care generează anual venituri de miliarde de dolari. Deși se spune că cele mai bune parfumuri sunt cele franțuzești, în ultimii ani câteva state (Japonia, Italia,... citește tot
Ion Antonescu, executat fără să i se respecte ultima dorință! Ce voia Mareșalul?
Ion Antonescu, executat fără să i se respecte ultima dorință! Ce voia Mareșalul?
Ion Antonescu se numără printre cele mai controversate personalități de după 1900. Acesta a deținut funcția de șef al Marelui Stat Major și ministru de război, iar din 4 septembrie 1940... citește tot
Cum a vrut Ungaria unirea cu România? De ce a refuzat Regele Ferdinand?
Cum a vrut Ungaria unirea cu România? De ce a refuzat Regele Ferdinand?
Astăzi, unirea cu un alt stat pare un lucru imposibil. Totuși, au fost perioade în care alte țări și-au dorit unirea cu România. Acesta este și cazul Ungariei care la un moment dat a... citește tot