În bucătăria românească, fasolea, alături de varză şi porumb sunt considerate alimentele săracului. Privită cu multă indulgenţă la noi, poate chiar cu oarecare recunoştinţă că ne umple burţile şi ne oferă ore bune de senzaţie a saţietăţii, fasolea are un trecut vitreg în lumea largă. Totuși, de ce în România aceasta este considerată fasolea „mâncarea săracului” și cine a interzis definitiv mâncarea de fasole?
Fasolea îşi are originea în Africa, de unde apoi s-a răspândit în ţările Orientului apropiat şi îndepărtat. Ultrior, acest aliment a ajuns în Europa și Asia.
Cu toate că filosofului grec, Pitagora, i se atribuie tabuuri legate de carne, ouă şi ovipare (animale care se înmulţesc prin ouă), de fapt, elevul lui, pitagoreicul Empedocles a fost cel care a stârnit valuri de reacţii şi imaginiața lumii antice prin interzicerea mâncării de fasole. Indiferent că avea boabe albe, pestriţe, roşiatice, negre, verzi ori de orice ce altă nuanţă, fasolea era scoasă din orice dialog şi nu se gătea sub nici o formă.
În afara Greciei antice, istoricul Herodot ne mai spune că situaţia era oarecum asemănătoare şi în Egipt. Preoţii egipteni nu doar că nu mâncau fasole dar nici măcar nu priveau în direcţia ei în vreme ce preotesele din Roma refuzau să pronunţe cu voce tare cuvântul „fasole”.
Marcus Tullius Cicero, celebrul filosof, om de stat, constituţionalist al Romei s-a aventurat în încercarea de a găsi o explicaţie raţională motivului pentru care biata fasole ajunsese tabu de la poalele piramidelor şi până pe dealurile Romei. Explicaţia pe care a găsit-o a fost în efectul pe care-l produce fasolea. Probabil, se gândea Cicero, liniştea necesară meditaţiei era disturbată de flatulenţe jenante.
O explicaţie în plus primim de la Iamblichus care în „Viaţa pitagoreică” spune: „Au fost refuzate toate alimentele care produceau flatulenţe sau care creau deranjamente stomacale, orice aliment care interfera cu divinaţia, orice contravenea nevoii de curăţenie rituală a trupului sau a sufletului, în special pt. puritatea viziunilor din timpul somnului”.
(Phaseolus vulgaris) adică fasolea a jucat un rol important în Misterele Eleusiniane, un festival cu ritualuri secrete celebrat în onoarea zeiţei Demeter şi a fiicei ei Kore ori Persefona. În tradiţia pitagoreică, boabelor de fasole li se conferea o semnificaţie aparte. Ele erau asociate cu carnea umană şi cu materialul seminal masculin, cu uterul şi cu un cap de bebe. Consumul de fasole era, prin urmare, considerat canibalism.
Legătura între boabele de fasole, moarte şi canibalism este explicată de scriitorul roman Pliniu cel Bătrîn. El nota că fasolea era folosită de pitagoreici ca suport al unor ritualuri de pomenire a sufletelor celor plecaţi. Consumul acestor boabe ar fi echivalat cu consumarea sufletelor rudelor anulându-le şansa de a se reîncarna.
Antropologul francez Claude Lévi-Strauss a descoperit câteva paralele surprinzătoare între simbolistica pitagoreicilor acordată boabelor de fasole şi cea a boabelor din America de Nord. Atât în Grecia cît şi în Lumea Nouă fasolea era considerată un emisar între viaţă şi moarte. Un indian Pawnee din Missouri a relatat o istorie ce seamănă izbitor cu mitul lui Orfeu şi Euridice. În versiunea indiană, eroul reuşind să-şi salveze soţia din lumea adîncurilor înnoptează, în călătoria spre lumea de la suprafaţă, la personajul cu puteri supranaturale care îl ajutase să-şi redobîndească iubita. Aceasta îi oferă soţului câteva boabe roşii de fasole cu ajutorul cărora locuitorii satului lor ar putea să se sfătuiască cu rudele pierdute. O altă variantă a poveştii ne arată că, dimpotrivă, boabele roşii de fasole ar putea să-i vrăjească pe cei vii.
Așadar, banala noastră fasole nici nu este atât de măruntă pe cât pare. Încărcată cu puteri magice, având capacitatea de a ne ajuta să luăm legătura cu strămoşii ori să-i trimitem înapoi pe aceştia dacă ne deranjează a fost o plantă tabuu în Grecia antică, pentru preoţii din Egipt şi Imperiul Roman. Atât de înficoşătoare era fasolea pentru ei încât a devenit tabu. Nu se pronunţa numele ei, preoţii egipteni nici nu aruncau vreo privire înspre vreo boabă de fasole. Desigur că ne amintim de povestea lui Jack şi a vrejului de fasole. Boabele fermecate care căzute seara pe pământ au dat rod nemaiîntîlnit pînă a doua zi iar Jack, căţărându-se pe vrej în sus a ajuns într-o altă lume a unui căpcăun cu castel, obiecte fermecate şi o gâscă ce făcea ouă din aur. Fasolea deci, nici nu este deloc o legumă banală.
Ani de-a rândul, în România, fasolea a fost considerată, pe bună dreptate, „mâncarea săracului”. Această legumă era ușor de cultivat, trăia în orice condiții și era un aliment extrem de sățios.
