Asiaticii folosesc, de cele mai multe ori, bețișoare pe post de ustensile de bucătărie și pentru a mânca. Cu puțin antrenament, oamenii de pe întreaga Planetă au început să le folosească, mai ales când consumă mâncare tradițională asiatică.
Inventate în urmă cu aproximativ 4.000-5.000 de ani în China, bețișoarele au fost folosite pentru gătit (sunt perfecte pentru a ajunge în oale pline cu apă fierbinte sau ulei) și, cel mai probabil, au fost făcute, inițial, din crenguțe.
Deși este dificil să găsești o dată fermă, se pare că abia în jurul anilor 500-400 d.Hr. au început să fie folosite ca ustensile de masă.
Un factor care a contribuit la această schimbare a fost creșterea populației în întreaga țară. În consecință, resursele, în special pentru gătit, au devenit incredibil de rare. Drept urmare, oamenii au început să-și taie mâncarea în bucăți mici, astfel încât să se gătească mai repede.
Bucățile mici erau perfecte pentru a fi mâncate cu bețișoare, care erau fabricate din materiale ieftine și ușor de făcut. Astfel, s-a născut un trend. Scăderea popularității tacâmurilor în aceste regiuni poate fi atribuită și învățăturilor lui Confucius, care era vegetarian. El credea că ustensilele de bucătarie cunoscute în întreaga lume nu sunt potrivite pentru a mânca cu ele și le amintea oamenilor cum a ajuns, de fapt, carnea în farfurie.
„Omul onorabil și drept stă departe atât de abator, cât și de bucătărie. Și nu permite cuțite pe masa lui”, se presupune că ar fi zis Confucius, potrivit Today I found out.
Din acest motiv, se crede că bețișoarele chinezești sunt în mod tradițional tocite la vârf.
Un secol mai târziu, bețișoarele au migrat în alte țări asiatice, cum ar fi Japonia, Coreea și Vietnam. O diferență distinctă între bețișoarele japoneze și cele chinezești a fost că primele au fost făcute dintr-o singură bucată de bambus care au fost unite la bază.
În plus, betisoarele japoneze au fost folosite inițial numai pentru ceremonii religioase. Indiferent de diferențele dintre ele, bețisoarele au rămas populare în ambele țări și sunt în continuare folosite pentru a mânca.
În timp ce bețișoarele timpurii erau de cele mai multe ori făcute din materiale ieftine, cum ar fi bambusul, bețișoarele de argint care au apărut ulterior au fost uneori folosite în timpul dinastiei chineze pentru a preveni intoxicațiile alimentare.
Se credea că ustensilele de argint se vor înnegri dacă intrau în contact cu orice toxine care pun viața în pericol. Din păcate, argintul nu devine negru atunci când atinge cianura sau arsenicul, printre alte otrăvuri.
Cu toate acestea, cu siguranță își poate schimba culoarea dacă este atins de usturoi, ceapă sau ouă putrezite, toate acestea eliberând hidrogen sulfurat care reacționează cu argintul determinându-l să își schimbe culoarea.
Cât despre alimentele mici, precum orezul, mulți dintre noi ne-am întrebat de ce ar alege asiaticii bețișoare pentru a-l mânca? Cu siguranță, lingura ar fi ideală, însă în Asia, majoritatea orezului este fie o varietate de boabe scurte, fie medii, adesea cu amidonuri care lipesc boabele de orez gătite. Astfel, produsul finit este destul de ușor de ridicat cu faimoasele bețișoare.
Foto: Deposit Photos.com
