Cuțitul de pește împreună cu furculița specifică sunt nelipsite de la evenimentele majore, cum ar fi nunți, botezuri sau alte petreceri. Acestea sunt perfecte pentru a separa oasele diverselor tipuri de pește.
La apogeul utilizării serviciului de pește din argint antic, existau peste 200 de ustensile de masă distincte folosite pentru a mânca. Eticheta era o parte esențială a vieții, iar acest lucru presupunea existența unor ustensile și servicii diferite pentru o mare varietate de alimente și băuturi diferite.
Potrivit USS Nemo, cuțitul de pește și furculița au câștigat pentru prima dată popularitate în anii 1800 și au atins apogeul în epoca victoriană, în jurul anului 1850. Mesele nobile din această perioadă includeau, de obicei, un fel de supă, un fel de pește și un fel de carne, fiecare dintre acestea necesitând seturi diferite de tacâmuri specializate. Acest ansamblu de ustensile a ajutat la distingerea servirii și mâncării diferitelor tipuri de alimente.
Un cuțit și o furculiță pentru pește formează un set de tacâmuri special conceput pentru a facilita consumul de animale acvatice. Perechea este formată dintr-un cuțit de masă mic, cu o margine ascuțită și curbată, și o furculiță cu patru vârfuri, puțin mai mare decât o furculiță pentru salată. Fiecare dintre aceste tacâmuri joacă un rol crucial în a face ca peștele să fie mai ușor de mâncat.
Marginea curbată a lamei unui cuțit de pește este perfectă pentru a aluneca între pielea și carnea peștelui. Lama cuțitului se termină cu un vârf moderat ascuțit, pe care mesenii îl pot folosi pentru a ridica oasele mici de pește departe de carne.
Împreună cu cuțitul de pește, furculița de pește este benefică atunci când se mănâncă preparate din pește. O furculiță standard pentru pește este mai mică decât o furculiță de masă obișnuită, dar mai mare decât o furculiță pentru salată. De obicei, furculițele pentru pește au o formă curbată. Cel mai probabil, scopul acestui detaliu fin a fost acela de a ajuta la diferențierea furculiței pentru pește de toate celelalte ustensile de pe masă la o cină tradițională victoriană.
Epoca victoriană a fost o epocă de aur pentru producătorii de tacâmuri, deoarece practicile culinare le-au permis să producă sute de ustensile de masă într-o gamă largă de stiluri de design. Prin includerea unor materiale suplimentare pe mânerele tacâmurilor, producătorii le-au făcut mai plăcute din punct de vedere estetic. Cuțitele și furculițele pentru pește aveau adesea ornamente și decorațiuni gravate legate de mare.
La tăierea peştelui se folosește exclusiv furculiţa. Cuţitul poate fi folosit doar la dezosare şi doar în situaţii extreme vom folosi cuţitul pentru a tăia peştele efectiv. Primul pas este tăierea cozii peștelui. Ulterior, capul şi aripioarele peştelui se vor muta în altă parte a farfuriei sau într-o altă farfurie, prevăzută pentru resturi. La final se va fileta peștele, adică se va insera cuţitul pe lângă şira spinării, despicând peştele de la un capăt la celălalt, scrie wikihow.com.
Conform nutriționiștilor, peștele este o sursă slabă și sănătoasă de proteine, iar tipurile uleioase, cum ar fi somonul, tonul, sardinele, oferă acele grăsimi omega-3 sănătoase pentru inima și creier, de care probabil cu toții am auzit că ar trebui să le conțină dieta noastră, cel puțin de două ori pe săptămână. Printre cele mai sănătoase soiuri de pește se numără macroul de Atlantic, somonul din Alaska sau sardinele din Pacific.
Foto: Depositphotos.com
