Mihai Eminescu este considerat cel mai mare poet din istoria României. Se spune că marile realizări sunt posibile și din cauza lipsurilor materiale și a unei vieți pline de dificultăți, care te împing să răzbești spre lumină. Acest lucru a fost valabil, într-o oarecare măsură, și în cazul celui denumit ”Luceafărul poeziei românești”.
Marele poet român s-a născut pe 15 ianuarie 1850, la Botoșani. Viața lui nu a fost una ușoară, fiindcă nici perioada în care a trăit nu a fost simplă. Cu toate acestea geniul artistic al lui Eminescu a reușit să răzbată, într-o lume în care atenția pentru cultură era una dintre ultimele preocupări ale oamenilor.
Viața lui Eminescu a fost una cu multe realizări artistice până la vârsta de 25 de ani, când a început să aibă probleme de sănătate. După această perioadă, mintea poetului nu a mai funcționat la fel și, în termeni moderni, a suferit de sindrom bipolar.
În data de 3 februarie 1889, Eminescu a fost internat la spitalul Mărcuța din București și apoi transferat la sanatoriul Caritas. Medicul Zaharia Petrescu, împreună cu Alexandru Șuțu, l-au examinat în data de 20 martie și au afirmat că acesta trebuie internat într-un institut de specialitate.
Drept urmare, cel mai mare poet al României a ajuns în sanatoriul doctorului Șuțu, fiind tratat pentru ”alienație mintală în formă de demență”. Boala lui Eminescu s-a agravat mult, iar în ziua de 14 iunie 1889 poetul s-a plâns doctorului de dureri groaznice de cap. A fost ultima dată când cineva l-a văzut pe Mihai Eminescu în viață, acesta decedând câteva ore mai târziu, în ziua de 15 iunie, la ora 4:00 dimineața.
Ultima sa dorință a fost să primească un pahar cu lapte, lucru care s-a și întâmplat cu ajutorul medicului de serviciu din acea noapte, care i l-a strecurat prin vizeta metalică a camerei unde stătea. Actul de deces al lui Mihai Eminescu a fost semnat de doi martori… analfabeți.
În registrul pentru morți, pe anul 1889, al Primăriei comunei Bucureşti, la fila cu No. 2935, se găsește ultimul act oficial, în care se vorbește de acela care a fost cel mai mare poet al României. În josul acestui document se vad două cruci grosolane de cerneală, peste care `martorii` analfabeți – coincidență ironică – și-au pus pecetea degetelor lor.
Martori au fost – citim acolo – Iordache Munteanu, de ani treizeci, de profesie servitor din spital, şi dl. Ion Știrbu, de ani douăzeci şi cinci, de profesie servitor, din strada aceeaşi No. 14, de la acel spital, care au subscris împreună cu noi acest act, după ce li s-a citit, a scris într-un articol, din anul 1939, Alex F. Mihail, din revista „Realitatea Ilustrată”, potrivit descopera.ro.
Anul 1889 a fost unul de doliu pentru cultura românească, fiindcă pe lângă Mihai Eminescu care a trecut în eternitate în iunie a mai decedat și Veronica Micle, două luni mai târziu. Aceasta a fost muză pentru poet, dar și marea lui iubire. Șase luni mai târziu deceda și cel mai bun prieten al său, Ion Creangă.
La scurt timp după moartea lui Eminescu s-a îmbolnăvit și sora acestuia, Harieta. Femeia avusese grijă de fratele ei în ultimii ani de viață și a murit în mizerie, uitată de toți.
Foto: alba24.ro
