Cum este definită granița dintre Europa și Asia?

25.03.2022
Cum este definită granița dintre Europa și Asia?

Conform geografilor, Pământul este format din 7 continente astfel Africa, America de Nord, America de Sud, Antarctica, Asia, Australia și Europa. Granițele dintre acestea sunt o convenție geografică acceptată de toată lumea. Dacă în cazul unora dintre continente granița este evidentă (Australia este o mare insulă înconjurată de apă), când vine vorba despre granița dintre Europa și Asia este un pic mai greu de stabili.

Cum a fost stabilită granița dintre Europa și Asia?

Trebuie precizat că nu există o frontieră fizică exactă între Europa și Asia, aceasta fiind trasată doar pe hârtie. Granița dintre cele două continente este mai mult o distincție istorică și culturală, existând o linie imaginară după câteva puncte geografice importante precum Marea Egee, Marea Caspică, Strâmtoarea Turciei, Marea Neagră, Caucazul Mare și Munții Ural.

Cu toate acestea, există controverse asupra graniței exacte, deoarece oceanul nu separă cele două continente, ambele existând pe aceeași masă de uscat. Definiția modernă a graniței euroasiatice plasează unele țări pe ambele continente, în timp ce altele pe un singur continent. Aceste țări transcontinentale sunt Turcia, Rusia, Kazahstan, Georgia și Azerbaidjan.

Obelisc la granița geografică dintre Europa (pe stânga) și Asia (pe dreapta). În apropiere de orașul Pervouralsk, regiunea Sverdlovsk, Rusia.

Cum a fost împărțită o bucată de pământ în două continente?

Separarea continentală a fost inventată de vechii marinari greci, care au numit cele două regiuni Europa și Asia. Acestea erau separate de o cale navigabilă complexă ce curgea de la Marea Egee la Marea Azov. Astfel, grecii au văzut cele două zone ca entități distincte cu semnificație culturală sau conținut politic minim. Sistemul triplu al lui Herodot a împărțit lumea veche în trei: Europa, Africa și Asia. Cu toate acestea, granița dintre Europa și Asia a rămas neobișnuită în rândul geografilor greci și chiar în concepția lui Herodot.

Granița dintre Europa și Asia, așa cum există astăzi, a fost definită pentru prima dată de Philip Johan Von Strahlenberg, un explorator și un ofițer al armatei suedeze. Frontiera lui a urmat lanțurile Munților Urali, râul Emba până la coasta de nord a Mării Caspice și depresiunea Kuma-Manych care există la Marea Neagră. Depresiunea se bazează pe numele a două râuri care se află în partea de nord a Munților Caucaz și sunt considerate în prezent a fi graniță exactă.

Granița de est dintre cele două continente a tăiat Rusia în două. Trebuie specificat că există o distribuție inegală a populației între cele două părți ale țării, bucata europeană găzduind peste 75% din populația Rusiei.

Până la mijlocul secolului al XIX-lea, au apărut trei convenții principale. Prima a trasat granița de-a lungul canalului Volga-Don, a doua a mers după depresiunea Kuma-Manych până la râul Ural, în timp ce a treia convenție urmează bazinul hidrografic al Caucazului Mare până la Marea Caspică, potrivit worldatlas.com.

Mulți geografi consideră Europa și Asia un singur continent, susținând pe bună dreptate că este o singură masă de pământ, iar diferențele sunt mai mult de natură culturală.

Foto: worldatlas.com

Distribuie acest articol:
Tags:
Cele mai noi articole
Mit sau realitate: în Japonia, angajatul care ajunge primul parchează pe locul cel mai îndepărtat de intrare
Mit sau realitate: în Japonia, angajatul care ajunge primul parchează pe locul cel mai îndepărtat de intrare
În ultimii ani, internetul a fost inundat de anecdote care pun în lumină cultura muncii din Japonia – un sistem adesea admirat pentru disciplină, respect și spirit colectiv. Una dintre cele... citește tot
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
Fisticul necesită condiții extreme pentru a înflori: veri foarte fierbinți (peste 38°C) și ierni reci (sub 7°C), fiind unul dintre puținele culturi care prosperă în zone cu variații... citește tot
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
În inima Europei, la poalele Alpilor și pe malurile Dunării, Viena își poartă cu eleganță reputația de oraș imperial, plin de istorie, artă și muzică clasică. Însă, dincolo de... citește tot