Ion Creangă a fost unul dintre cei mai cunoscuți scriitori și povestitori români. Basmele, poveștile și povestirile lui Creangă sunt celebre și peste hotare și opera „Amintiri din copilările” a fost citită de milioane de români.
Ion Creangă a murit într-o zi friguroasă de iarnă, chiar în ajun de Anul Nou, pe 31 decembrie 1889. Ultimii 17 ani din viață, Creangă i-a trăit în bojdeuca sa din cartierul ieșean Ţicău alături de Tinca Vartic, femeia care i-a fost alături până în ultima clipă.
Abia în anul 1914, autoritățile ieșene au decis restaurarea casei unde a venit pe lume Nică. Bojdeuca lui Ion Creangă din cartierul ieșean Țicău a devenit astfel prima casă memorială din România.
Restaurarea a durat patru ani, timp în care casa a fost refăcută total, în ciuda faptului că România trecea printr-un război mondial.
Se spune că aici l-a primit Ion Creangă deseori pe poetul Mihai Eminescu, bunul său prieten. Ba chiar în anul 1876, Eminescu a locuit aici vreme de jumătate de an.
Tot în această casă, povestitorul avea o mulțime de pisici pe care le botezase cu nume asociate unor persoane reale din viața sa. De exemplu, Creangă a avut întotdeauna a avut o pisică pe nume Marioara ca și mătușa sa zgârcită din satul natal Humulești.
„În bojdeuca unde locuiesc eu, dorm afară şi pe vremea asta, în 18 spre 19 septembrie. De aveţi răbdare, că bunătate întotdeauna aţi avut, veţi întreba poate, unde-i bojdeuca mea? Vă voi răspunde respectuos: în mahalaua Ţicău, ce-i mai zic şi Valea plângerei, strada Ţicăul de sus, no. 4 (dacă se mai poate numi stradă o hudicioară dosnică, plină de noroiu păn’ la genunchi, când sunt ploi mari şi îndelungate, zise şi putrede, şi la secetă geme colbul pe dânsa). Iar bojdeuca de căsuţă în care locuiesc eu de vreo 18 ani e de vălătuci şi povârnită spre cădere pe zi ce merge, de n-ar fi rezămată în vreo 24 de furci de stejar şi acelea putrede. Iarna dorm într-o odăiţă toată hrentuită, iar vara într-un cerdăcel din dos, începând de pe la maiu şi sfârşind pe la octomvrie, când este vremea bună cum îi acum. Aşa m-am deprins. Răposatul Conta şi Lambrior ştiau căsuţa mea. Pompiliu, d-l. Nica şi mai ales bietul Eminescu, de asemenea” (pasaj din scrisoarea lui Creangă către Titu Maiorescu)
Foto: Muzeul Naţional al Literaturii Iaşi- colecţia Octav Minar
