Cum a preluat dinastia Kim conducerea în Coreea de Nord?

20.04.2023
Cum a preluat dinastia Kim conducerea în Coreea de Nord?

Coreea de Nord este o țară aflată în emisfera estică și este considerată a fi una dintre cele mai „închise” din lume. Cei mai importanți vecini ai săi sunt Rusia și Coreea de Sud. Peninsula Coreei este împărțită în 2 extremități. Nordul, condus printr-o mână comunistă de la Phenian, iar sudul democratic din Seul. Cele două națiuni se află în conflict de foarte mulți ani. Cine sunt cei din familia Kim și cum au preluat puterea țării, transformând statul într-o dictatură?

Cum arată dinastia Kim?

Kim

Dinastia Kim este una dintre cele mai longevive din istoria recentă a omenirii. Coreea de Nord, un stat comunist, slab economic, este condus de aceeași familie încă de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. „Dinastia Muntelui Baekdu” cum este denumită de popor, a ajuns la a treia generație de lideri, și pare că nu se va opri aici.

Tatăl națiunii comuniste, Kim Il-sung a fost unul dintre cei mai aprigi contestatari ai dominației japoneze asupra Coreei. A devenit un lider respectat ai trupelor de guerilă anti-japoneze. Odată cu ocuparea Coreei de Nord de către sovietici, acesta a fost numit președinte. Sudul este controlat de democrația americană. În data de 9 septembrie 1948 ajunge în fruntea statului liderul suprem. A condus până în anul 1994, anul morții sale.

Kim Jong-il este fiul dictatorului care a preluat conducerea țării. Regimul promova atunci și în prezent ideea liderului singur și suprem, denumită „Suryong”. Principiile fundamentale sunt: suveranitate politică, independență economică și autonomie militară. A condus din 1994 până în 2011.

Kim Jong-un este fiul lui Kim Jong-il și nepotul „Președintelui Etern al Republicii, Kim Il-sung. Acesta continuă planul unei economii rupte de Occident, dar și independența militară. În conducerea sa, multe planuri nucleare au prins viață. Cu toate acestea, Coreea de Nord continuă să fie o țară săracă economic, dar în care președintele și familia sa trăiesc o viață de lux.

Cum poți vizita Coreea de Nord?

Cu toate că este o țară izolată, Coreea de Nord permite turismul. Populația țării nu poate ieși, dar turiștii pot veni să cheltuie banii în țară. Americanii, sud-coreeni și cei din Malaysia nu pot vizita Coreea de Nord.

Informații importante pentru vizita în Coreea de Nord:

Foto: english.kyodonews.net

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
De ce, pe vremea lui Ceaușescu, era o mândrie să fii din… București?
De ce, pe vremea lui Ceaușescu, era o mândrie să fii din… București?
În memoria colectivă a perioadei comuniste, fraza „sunt din București” purta o greutate aparte. Într-o Românie în care libertatea de mișcare era strict controlată, iar resursele erau... citește tot
Ce s-ar întâmpla dacă un cutremur cu magnitudinea de 10 grade pe scara Richter ar lovi Pământul?
Ce s-ar întâmpla dacă un cutremur cu magnitudinea de 10 grade pe scara Richter ar lovi Pământul?
Cel mai puternic cutremur înregistrat vreodată de la începutul măsurătorilor seismice moderne a fost cel din Valdivia (Chile), din 22 mai 1960, care a atins o magnitudine de 9,5 pe scara... citește tot
Cum funcționează dependența? Mecanismele psihologice din spatele adicției
Cum funcționează dependența? Mecanismele psihologice din spatele adicției
De ce continuă cineva să facă un lucru despre care știe că îi face rău? Este una dintre întrebările care fac dependența atât de greu de înțeles din exterior. Dacă o persoană vede... citește tot