Irlanda a fost lovită în anul 1845 de o penurie de cartofi, numită „Marea Foamete”. Leguma nu s-a mai dezvoltat din cauza unui mucegai numit „Phytophthora infestans”, provocând un dezastru alimentar în toată țara.
Potrivit datelor oficiale, jumătate din recolta de cartofi a fost distrusă, în toată Irlanda, în primul an de la apariția mucegaiului. Următorii șapte ani au fost groaznici, aproximativ trei sferturi din cantitatea de cartofi existentă fiind distrusă. În toată această perioadă, se spune că peste un milion de irlandezi au murit din cauza foamei, deoarece cartofii reprezentau principala sursă de hrană pentru păturile sărace ale populației. Această situație tragică s-a încheiat în anul 1852, însă aproximativ încă un milion de oameni au părăsit Irlanda ca refugiați din cauza lipsei hranei.
În anul 1801, Irlanda și Marea Britanie au semnat un act prin care prima devenea colonie și a fost guvernată, până în anul 1921, de lideri impuși de Guvernul britanic. Cele două națiuni au fost cunoscute sub numele de Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei. Cartoful a ajuns în Irlanda cu mai puțin de 100 de ani înainte de izbucnirea foametei.
Irlandezii cultivau un singur soi de cartof, așa-numitul „Irish Lumper”, și era principala sursă de hrană pentru păturile sărace ale populației, în special în lunile reci de iarnă. Începând cu anul 1845 lucrurile s-au agravat, din cauza infecției cu mucegaiul Phytophthora infestans jumătate din recolta de cartofi din acel an fiind distrusă.
Prețurile au crescut brusc la această legumă, în pofida măsurilor luate de autoritățile irlandeze împreună cu cele britanice. Drept urmare, clasele sociale sărace nu au mai putut să își permită să cumpere cartofii care se mai găseau pe ici, pe colo. Fermierii locali nu mai reușeau să producă suficientă hrană pentru oameni, astfel că produsele au ajuns să aibă prețuri exorbitante, iar foarte mulți oameni au murit din cauza bolilor provocate de malnutriție.
Potrivit istoricilor în anul 1847, mazărea, fasolea, iepurii, peștele și mierea au continuat să fie exportate din Irlanda, chiar dacă foametea făcea ravagii în mediul rural. Culturile de cartofi și-au revenit abia în anul 1852 complet, însă până atunci peste un milion de oameni şi-au pierdut viaţa din cauza penuriei de cartofi. Alți aproximativ două milioane de irlandezi au părăsit țara din cauza sărăciei, ajungând în diverse orașe din America de Nord și Marea Britanie.
Marea Foamete a fost intens dezbătută de istorici, de-a lungul timpului, pentru a înțelege cine a fost vinovatul principal, iar dovezile arată că Guvernul britanic nu a gestionat cum trebuie situația.
Foto: Pexels.com
