Cel de-al treilea fiu al lui I.C. Brătianu a fost Vintilă I.C. Brătianu și s-a născut la București pe data de 16 septembrie 1867.
Acesta a urmat studiile la Paris și a s-a întors în țară cu diplomă de inginer. De-a lungul timpului, el a ocupat funcții importante, cum ar fi secretar general în Ministerul Finanţelor, primar al Bucureştiului, ministru de război în timpul Primului Război Mondial, ministru de finanţe, Prim-ministru, şef al Partidului Naţional Liberal, director al Băncii Româneşti dar şi cenzor şi director la Banca Naţională.
În anul 1907 a fost ales primar al Bucureștiului și timp de trei ani, Brătianu a demonstrat locuitorilor că este un bun economist, politician și un administrator desăvârșit al bucureștenilor. Datorită realizărilor din timpul mandatului său, Bucureștiul a fost ridicat la rangul de capitală europeană.
Pasionat fiind de arhitectură, primarul Brătianu a pus în aplicare un plan de sistematizare a orașului. Conform adevărul.ro, în acest plan erau delimitate o zonă centrală, o zonă pentru oamenii de rând, cu locuinţele ieftine, o zonă de vile, dar şi o „zonă a industriilor insalubre”. Ulterior, au fost stabilite intrările în oraş şi bulevardele radiale. A fost revizuit regulamentul de construcţii şi au fost impuse noi reguli pentru clădirea caselor.
De asemenea, Brătianu a avut un proiect imobiliar prin care îi ajuta pe cei cu venituri modeste din cartierele periferice să își achiziționeze o locuință. Avansul care trebuia plătit era doar 10 %, iar acest proiect era dedicat muncitorilor, funcţionarilor publici sau privaţi, dar şi meseriaşilor care nu aveau salariul mai mare de 250 lei lunar.
Brătianu a continuat și proiectele începute de ceilalți primari dinaintea lui. El a iluminat mai multe străzi din București, a pavat drumuri și a construit școli și dispensare.
Brătianu a avut o mare contribuție şi în activitatea referitoare la alimentarea cu apă a oraşului. Acesta a decis ca inginerii români să continue lucrările începute de străini și a renunțat la un contract care era dezavantajos primăriei.
Toate instalaţiile de apă ale abonaţilor au avut contoare la decizia primarului. Acesta a motivat că este o măsură pentru a nu se mai risipi apă. Pe de altă parte, îngrijorarea celor care se preocupau de igiena oraşului era că acest lucru îi va determina pe bucureşteni să facă economii. Pentru a evita acest lucru s-a fixat o cantitate minimă obligatorie pentru consum, pe care fiecare abonat urma să o plătească, chiar dacă aceasta nu se consuma. Acest lucru asigura, într-o anumită măsură, curăţenia oraşului.
