Barbu Ștefănescu Delavrancea a fost membru al Academiei române și primar al Capitalei. De-a lungul vieții sale, el a mai fost scriitor, orator și avocat. Acesta s-a născut pe 11 aprilie 1858, în București, într-o familie modestă. S-a căsătorit cu Marya, o femeie inteligentă, licenţiată în matematică şi filosofie, profesoară de pedagogie, și a avut patru fete. El a murit pe 29 aprilie 1918, la vârsta de 60 de ani, la Iași, însă operele sale au rămas în istorie.
Două dintre fetele lui Barbu Ștefănescu Delavrancea au avut cariere impresionante. Maria Cella Delavrancea a fost o pianistă, scriitoare și profesoară de pian, iar Henrieta Delavrancea, una dintre primele femei-arhitect din România.
Barbu Ștefănescu are rădăcini în Vrancea, acolo unde bunicii și părinții lui s-au născut. Scriitorul a avut o admirație deosebită pentru bunicul său și a ales să folosescă pseudonimul Delavrancea, negând numele Ștefănescu. “Numele de Ştefănescu n-a fost al meu şi nu l-au purtat nici părinţii, nici bunicii mei”, susținea la vremea respectivă Barbu Ștefănescu.
Delavrancea a fost pasionat de pictură, lăsând generaţiilor peste 60 de lucrări în creion, acuarelă, guaşă, peniţă, ulei. O parte dintre studii le-a făcut la Paris, fiind supărat pe sistemul politic de la acea vreme. Dorul de casă l-a făcut să revină pe meleagurile natale și scria la un moment dat: “La anu viu cu orice preţ – fie şi pe jos – în ţară. Am s-o colind de la un cap la altul. Mi-e dragă. O iubesc, căci o iubesc cu toate monstruozităţile şi monştrii pe care îi hrăneşte.”
De-a lungul carierei, a scris sub diverse pseudonime: Argus, della Vrancea, de la Vrancea, Fra Barbaro, Minucio, Barbu. Barbu Ștefănescu Delavrancea a fost un excelent orator și în discursurile sale el i-a elogiat pe țărani și munca depusă de aceștia.
Eu nu pot să uit că sunt copilul țăranului clăcaș împroprietărit la ’64. Nu pot să uit ceea ce am învățat de la cei mai mari dascăli ai mei, de la părinți: basmele, cântecele, obiceiurile, limba aceasta, comoara de limbă unde se găsesc bogățiile cu duiumul, în care mi-am spus durerea și dorul și am încercat să mă apropii de un ideal ce s-a depărtat treptat cu pașii făcuți înspre dânsul (…). Sunt al țăranilor! Îi iubesc fatal. De ei mă leagă suferințele moșilor și strămoșilor mei. În mine se adună suferințele veacurilor trecute și ies la iveală și le dau în clipa aceasta graiul pe care li-l pot da, a declarat, la vremea respectivă, Barbu Ștefănescu Delavrancea.
Datorită gândirii sale și iubirii pe care o arăta față de semenii săi, el a fost ales primar al Capitalei, în anul 1889.
Foto: ro.wikipedia.org
