Trăim vremuri în care ni se recomandă pe toate mijloacele de comunicare să ne igienizăm permanent. Să ne spălăm pe mâini și astfel să reducem riscul de contaminare cu coronavirus. Au existat de-a lungul timpului oameni citiți care aveau adevărate fobii de microbi. Unul dintre ei a fost criticul Garabet Ibrăileanu.
Se spune că Garabet Ibrăileanu nutrea o frică aproape patologică de microbi. Un fumător înrăit, de câte ori îşi aprindea o ţigară, Ibrăileanu îi pârlea mai întâi filtrul la flacăra chibritului. Ba mai mult, criticul literar purta la el întotdeauna o sticluţă cu alcool, cu care se dezinfecta după ce dădea mână cu cineva.
„Nu întindea mîna pentru salut decât arareori (pentru a nu se „contamina”), când mergea în vizită, gazda trebuia să lase uşa crăpată, pentru a nu fi silit Ibrăileanu s-o atingă cu mâna, iar dacă era închisă o deschidea cu cotul, claţele uşilor de la casa sa erau învelite în material de pânză îmbibat cu acid fenic etc., etc. Era aşadar un cod de norme pe care mai toţi apropiaţii îl ştiau, dar care aveau grijă să-l transmită şi altora” scria Lucian Nastasă, în lucrarea „Intimitatea amfiteatrelor. Ipostaze din viaţa privată a universitarilor literari”.
Aceastea nu erau singurele fobii ale lui Ibrăileanu, principalul redactor al revistei ”Viaţa românescă”. Se spune că scriitorul se temea de moarte și era din cale afară de ipohondru. În plus, suferea de insomnie și se mai temea și de foc.
„Sufăr de douăzeci şi cinci de ani de neurastenie gravă”; O veşnică insomnie, o veşnică oboseală, dese nevralgii şi anxietăţi teribile”, se scuza Ibrăileanu.
Criticul se temea de foc și toate scrumierele din casă era mai mereu pline cu apă. De unde venea fobia de foc? Una dintre casele lui Ibrăileanu a fost mistuită de flăcări.
Garabet Ibrăileanu a fost un critic și istoric literar, eseist, pedagog, redactor literar și romancier român. Este una dintre cele mai influente personalități din literatura română a primelor decenii din secolul al XX-lea, teoretician, promotor al criticii literare științifice (direcția poporanistă), creator literar, profesor de istoria literaturii române la Universitatea din Iași și principal redactor al revistei „Viața românească” între anii 1906 și 1930.
