Cine a fost femeia care a stat alături de Arsenie Boca zeci de ani?

02.08.2022
Cine a fost femeia care a stat alături de Arsenie Boca zeci de ani?

Arsenie Boca a fost o figură celebră în lumea creștină din România. Faptele sale, considerate de unii adevărate minuni, au fost analizate de către reprezentanții bisericii pentru a vedea dacă acesta trebuie să fie canonizat. Se pare că singurul obstacolul din calea acestui eveniment a fost o femeie pe nume Julieta Constantinescu (maica Zamfira).

Părintele Arsenie Boca a avut dosar la Securitate și cea mai mare parte din viața sa a fost analizată și urmărită cu atenție. La tot pasul. Potrivit datelor de la dosar, maica Zamfira a stat alături de duhovnic aproape toată viaţa ei. Drept urmare, s-a presupus că cei doi ar fi avut o relație intimă, deoarece au trăit împreună atât la Mănăstirea Prislop, cât și la București, după ce Arsenie Boca a fost alungat din lăcașul de cult.

Maica Zamfira, femeia din viața lui Arsenie Boca

Maica Zamfira a trăit alături de Arsenie Boca timp de 40 de ani, până când acesta a trecut la cele sfinte. Femeia l-a cunoscut pe duhovnic în anul 1946, iar 3 ani mai târziu a ajuns la Mănăstirea Prislop, unde a devenit stareță.

Se spune că maica Zamfira a fost o fire complexă, tulburată uneori de realitatea apăsătoare, care a împins-o spre sinucidere. Părintele Arsenie Boca a fost cel care a salvat-o și a îndreptat-o pe calea mântuirii, potrivit adevarul.ro.

Femeia a fost recunoscătoare duhovnicului și când acesta a dat de greu a încercat să îl ajute. Drept urmare, în ianuarie 1951 când părintele a fost arestat de către Miliție, stareţa Zamfira i-a trimis o scrisoare patriarhului Justinian, în care îi povestea cele întâmplate și făcea apel la intervenția sa. Totodată, aceasta a mers de mai multe ori la Ministerul Cultelor, pentru a cere ajutor în demersul ei pentru a-i reda libertatea călugărului, au scris cei de la b1tv.ro.

Datele din dosarele de la CNSAS au arătat că femeia l-a vizitat pe Arsenie Boca de mai multe ori, când acesta s-a aflat în închisoare și când a lucrat la Canalul Dunăre – Marea Neagră. Pentru faptele sale și apropierea de părintele Boca, femeia a fost anchetată, în perioada 20 – 29 septembrie 1955, de Procuratura Timişoara.

Din anul 1959, Arsenie Boca și maica Zamfira au fost îndepărtați de la Mănăstirea Prislop. El nu a mai avut voie să poarte veșmântul monahal toată viața, în timp ce femeia doar până în 1964. Se spune că cei doi au ajuns în București și au locuit împreună, părintele angajându-se la atelierul de pictură al Patriahiei.

Maica Zamfira a fost cea care a avut grijă de părintele Boca, în ultimii săi ani de viață. De altfel, ea a fost cea care a făcut posibilă publicarea unei părți a lucrărilor acestuia. Maica Zamfira și Arsenie Boca sunt îngropați la Mănăstirea Prislop.

Foto: b1tv.ro

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Care este cel mai bine vândut parfum din toate timpurile? În top 3 sunt numai parfumuri franțuzești!
Care este cel mai bine vândut parfum din toate timpurile? În top 3 sunt numai parfumuri franțuzești!
Parfumurile sunt o industrie care generează anual venituri de miliarde de dolari. Deși se spune că cele mai bune parfumuri sunt cele franțuzești, în ultimii ani câteva state (Japonia, Italia,... citește tot
Ion Antonescu, executat fără să i se respecte ultima dorință! Ce voia Mareșalul?
Ion Antonescu, executat fără să i se respecte ultima dorință! Ce voia Mareșalul?
Ion Antonescu se numără printre cele mai controversate personalități de după 1900. Acesta a deținut funcția de șef al Marelui Stat Major și ministru de război, iar din 4 septembrie 1940... citește tot
Cum a vrut Ungaria unirea cu România? De ce a refuzat Regele Ferdinand?
Cum a vrut Ungaria unirea cu România? De ce a refuzat Regele Ferdinand?
Astăzi, unirea cu un alt stat pare un lucru imposibil. Totuși, au fost perioade în care alte țări și-au dorit unirea cu România. Acesta este și cazul Ungariei care la un moment dat a... citește tot